Profesorii care îi jignesc pe elevi, îi dau afară de la oră sau îi pun la colţ riscă amenzi mari
Profesorii nu mai au voie să dea afară elevii din clasă, să-i trimită la colţ, să-i jignească sau să-i oblige să stea în picioare, potrivit recentelor modificări aduse în luna septembrie Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, a explicat George Roman, director de programe la Organizaţia „Salvaţi Copiii”, la o conferinţă de presă organizată marţi de Ministerul Muncii.
Profesorii care îşi supun elevii la acest gen de tratament pot fi reclamaţi şi pot primi amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 de lei, a mai explicat Elena Tudor, directorul Direcţiei de Protecţie a copilului la conferinţă, potrivit Mediafax. Ea a precizat însă că profesorii nu vor fi amendaţi doar pentru că au insultat o singură dată un copil, o astfel de sancţiune impunându-se atunci când se constată că astfel de acţiuni afectează psihologic minorul, îi afectează rezultatele şcolare sau comportamentul în cadrul familiei.