Campanie a studenților social-democrați pentru donarea de sânge
Liga Studenţilor Social-Democraţi din Satu Mare a organizat joi acţiunea “Donează sânge,salvează vieţi”! Evenimentul s-a desfăşurat în apropierea Spitalului Judeţean Satu Mare.
Studenţii social-democraţi au marcat Ziua Internaţională a Donatorului de Sânge, celebrată pe 14 iunie, prin distribuirea unor pliante.
Scopul acţiunii a fost informarea, conştientizarea şi mobilizarea cetăţenilor cu privire la importanţa donării benevole de sânge. Preşedintele Ligii Studenţilor, Balaj Adriana, a declarat că evenimentul a avut un real succes, reuşind să informeze aproximativ 300 de trecători, şi a dat asigurări că acţiunile de acest gen vor continua.