PS Iustin Sigheteanul este cetăţean de onoare al Sătmarului
PS Iustin Sigheteanul, arhiereul vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a primit marți titlul de cetățean de onoare al municipiului Satu Mare. Evenimentul a avut loc la Catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, după slujba religioasă oficiată de un sobor de preoți alaturi de crestini si oficialitati.
Dintre oficialităţile locale şi judeţene, la eveniment au participat prefectul Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, vicepreședintele Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare Dorel Coica, viceprimarii Marcela Papici și Radu Roca, city-managerul Dan Băbuț și consilierul local Adrian Micle.
Imediat după slujbă, elevii de la mai multe școli din municipiul Satu Mare, care au participat la concursurile de eseuri și poezii și cei care au pictat icoane pe sticlă cu tema „Sinfții Împărați Constatin și Elena – modele de urmat pentru tineri” au primit câte o diplomă din partea primarului Dorel Coica și o binecuvântare din partea PS Iustin Sigheteanul.
A urmat apoi un moment emoționant atât pentru primarul Dorel Coica, cât și pentru numeroşii credincioşi prezenți la catedrală. Cu o emoție vizibilă, edilul municipiului i-a înmânat titlul de cetățean de onoare PreaSfințitului Iustin, în baza unei Hotărâri a Consiliului Local, şi a avut și el parte de o surpriză, de această dată din partea soborului de preoți şi a credincioşilor, care i-au cântat „La Mulți Ani” cu ocazia zilei onomastice.