Proiect pentru viitor
Inspectoratul Școlar a lansat astăzi o campanie de orientare vocațională pentru elevi, sub denumirea “Îmi construiesc viitorul”. Programul acesteia cuprinde mai multe întâlniri, conferințe și workshopuri și se va desfășura până la sfârșitul lunii mai.
Inspectoratul Școlar a inclus în această campanie toate unitățile școlare din municipiul și județul Satu Mare. Programul “Îmi construiesc viitorul” este destinat elevilor claselor V-XII. Campania a debutat cu lansarea acesteia în prezența oficialităților și reprezentanților școlilor din județ. Subprefectul Cristian Sasu și viceprimarul Radu Roca au felicitat organizatorii pentru inițiativă și le-au urat succes în atingerea scopului acțiunii. Partenerul activității este și Agenția Județeană de Ocuparea Forței de Muncă. Directorul instituției a asigurat Inspectoratul Școlar de sprijinul lui în fiecare acțiune de acest gen. Șirul evenimentelor din cadrul proiectului continuă mâine cu o conferință despre organizarea Târgului locurilor de muncă, în orașul Satu Mare, activitate care face parte dintr-o suită de șase evenimente similare programate în cadrul proiectului „Monitorizarea inserției socio-profesionale pe piața muncii a absolvenților din învățământul profesional si tehnic MISS”. Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European implementat de Inspectoratul Școlar Judeţean Iași în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Satu Mare.