Târgul mărţişorului tradiţional, la prima ediţie în Negreşti-Oaş
Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, prin Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, în colaborare cu instituţiile de învăţământ din oraş organizează în premieră Târgul Mărţişorului Tradiţional, ediţia I. Târgul se va deschide azi la ora 11.00, în centrul oraşului Negreşti-Oaş.
Scopul evenimentului este acela de a identifica, stimula şi valorifica potenţialului artistic al copiilor (școlari și preșcolari din Negrești-Oaș) prin realizarea unor creații artistice originale. Obiectivele proiectului sunt: stimularea creativităţii și dezvoltarea abilităţilor de comunicare prin limbaj artistic, identificarea și transpunerea în produse artistice (mărțișoare, felicitări) a unor elemente de artă tradițională românească şi identificarea propriilor valori artistice și ale comunității din care fac parte. Grupul ţintă este constituit din elevi de la instituțiile de învățământ din Negrești-Oaș, preşcolari, cadre didactice şi reprezentanţi ai comunităţii locale.
În cadrul orelor de curs sau a unor activități extracurriculare, sub îndrumarea profesorilor coordonatori, școlarii și preșcolarii vor realiza mărțișoare tradiționale și felicitări, utilizând diferite tehnici de lucru și materiale diverse și încercând să păstreze specificul artei populare din Țara Oașului. În final, în perioada 26 februarie – 1 martie, fiecare instituţie de învăţământ va pregăti un stand în centrul oraşului Negreşti-Oaş, unde vor fi expuse spre vânzare mărțișoarele și felicitările realizate de elevi şi de meşterii populari. Spațiul pentru amenajarea standului va fi pus la dispoziție de primărie. Exponatele vor fi vândute pe durata târgului, banii încasați urmând a fi utilizați de către elevi sau preșcolari pentru alte activități culturale și de voluntariat.
Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, spune că scopul organizării acestui târg este de a implica negreşteni, în special pe cei mici, în viaţa comunităţii şi de a conştientiza importanţa artei tradiţionale. “Proiectul a stârnit un foarte mare interes în şcolile din Negreşti-Oaş şi sper să aibă succesul pe care contăm. Sunt meşteri populari din Negreşti care realizează mărţişoare tradiţionale superbe, este păcat să nu încurajăm acest obicei, să îi învăţăm şi pe cei mici şi, nu în ultimul rând, să facem cadou celor dragi un mărţişor cu adevărat simbolic”, a precizat primarul Negreştiului. Aceasta a arătat că cele mai frumoase standuri vor fi premiate de Primărie şi Consiliul Local.