Predare de ștafetă la Jandarmeria Satu Mare
După peste 30 de ani de activitate în structuri militare, chiar în ziua în care împlinește 55 de ani, într-un cadru festiv, vădit pătruns de emoție, plt. adj. șef Daniel – Mihai ROȘU a optat pentru trecerea în rezervă, predându-i ștafeta fiicei sale, sergent major Daniela Roșu.
În semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată, domnul colonel Ovidiu – Adrian POPA i-a înmânat un Hrisov de cinstire, felicitându-l pentru modul exemplar în care și-a îndeplinit misiunile încredințate.