Noaptea Muzeelor, sâmbătă, la Muzeul Țării Oașului
Proiectul Noaptea Europeană a Muzeelor a fost iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa în anul 2004, fiind un eveniment de succes desfășurat în marile muzee europene și patronat de Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM).
La nivel naţional, evenimentul Noaptea Muzeelor este organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, al cărei membru este şi Muzeul Ţării Oaşului.
Noaptea muzeelor, sărbătorită în acest an în 20 mai, reprezintă un eveniment de amploare pe parcursul căruia mii de muzee şi organizații culturale din peste 30 de ţări europene își aprind luminile și deschid porțile publicului larg pentru a celebra cultura, arta și creativitatea.
Muzeul Ţării Oaşului, instituţie de cultură reprezentativă în zona etnografică Țara Oașului este, și în acest an, parte din acest proiect european de succes, iar sâmbătă, 20 mai 2017, între orele 18:00 și 23:30, vă invită să vizitaţi, GRATUIT expoziţia retrospectivă dedicată fotografului și etnografului Ioniță G. Andron, în contextul aniversării centenarului nașterii acestuia.
În atmosfera creată de muzica oșenească, vă aşteptăm, cu drag, să depănăm împreună povestea acestui colț de țară românească și a celui care a surprins-o în ipostaze tulburătoare, Ioniță G. Andron.