Șoferii autobuzelor Transurban, au intrat în grevă generală. Sătmărenii au așteptat în zadar în stații
Șoferii de la societatea de transport public Transurban au intrat joi, 2 mai, în grevă generală și au refuzat să iasă cu autobuzele pe traseu. După o serie de negocieri eșuate între sindicat și patronat șoferii mijloacelor de transport din municipiul Satu Mare au decis să intre în grevă generală.
Angajații Transurban solicită salarii mai mari și condiții mai bune de muncă, dorind semnarea unui nou contract colectiv de muncă, în condițiile în care cel de până acum tocmai a expirat.
Negocierile au fost mediate și de Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar părțile s-au înțeles la unele puncte, însă, așa cum a declarat directorul Ionuț Bujor în ședința Consiliului Local de săptămâna trecută, ar încălca legea dacă ar aproba unele sporuri salariale ce ar depăși bugetul votat chiar de Consiliul Local.
Pe pagina de Facebook a societății Transurban a apărut joi dimineața anunțul în legătură cu declanșarea unei greve spontane, cu scuzele de rigoare de la sătmărenii care au așteptat degeaba, în ploaie, autobuzele și au fost nevoiți să apeleze la alte mijloace de transport pentru a ajunge la serviciu sau la școală.
„Stimați călători!
Conducătorii auto de la Transurban S.A. au început azi 02.06.2016 o grevă spontană. Din această cauză nu circulă nici un autobuz.
Vă mulțumim pentru înțelegere.”
Negocierile continuă și la această oră și nu se știe când sau dacă vor ieși azi autobuzele pe traseu.