Record la vanzari de Zilele Oraşului Satu Mare Reviewed by CD on . Primarul Dorel Coica, împreună cu responsabila cu activităţile culturale din cadrul Primăriei Satu Mare, Natalia Covaci, şi şeful Biroului Control Comercial din Primarul Dorel Coica, împreună cu responsabila cu activităţile culturale din cadrul Primăriei Satu Mare, Natalia Covaci, şi şeful Biroului Control Comercial din Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Record la vanzari de Zilele Oraşului Satu Mare

Record la vanzari de Zilele Oraşului Satu Mare

Record la vanzari de Zilele Oraşului Satu Mare

Primarul Dorel Coica, împreună cu responsabila cu activităţile culturale din cadrul Primăriei Satu Mare, Natalia Covaci, şi şeful Biroului Control Comercial din cadrul aceleiaşi instituţii, Florin Maier, au prezentat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, un bilanţ din punct de vedere economic al Zilelor Oraşului Satu Mare, ce s-au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute.

Potrivit raportului acestora, au fost emise în jur de 100 de autorizaţii pentru comercianţi de produse alimentare şi alte 60 pentru produse industriale, iar Primăria a încasat 53.000 de lei din taxele plătite de comercianţi pentru spaţiile închiriate.
Suma este puţin mai mică decât cea încasată anul trecut, însă de data aceasta şi spaţiul pe care s-a desfăşurat activitatea comercială a fost mai mică, limitându-se doar la Piaţa Libertăţii, Aleea Coposu şi Piaţa 25 Octombrie.
„Oricum, am stabilit deja un standard, iar anul viitor, când vom avea o ediţie jubiliară a Zilelor Oraşului, sperăm să ne ridicăm cel puţin la nivelul din acest an. Lumea s-a simţit bine, nu au fost incidente deosebite, iar comercianţii au fost foarte mulţumiţi de vânzări. Unii chiar mi-au spus că nu au avut aşa vânzări la nici un festival din România în ultimii zece ani. Le mulţumesc sponsorilor şi tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice care au fost alături de noi în aceste zile şi ne-au ajutat cu organizarea, dar mai ales zecilor de mii de sătmăreni care au participat la manifestări şi au avut o conduită civilizată, prin care fac cinste oraşului” – a declarat primarul Dorel Coica.
La finalul conferinţei nu s-a abţinut să nu-i ia puţin la mişto pe „social-democraţii din UDMR, în frunte cu Kereskenyi Gabor şi ce-al de-al zecelea consilier local UDMR-ist, Cosmin Raţiu, cărora le mulţumesc că s-au mobilizat exemplar şi au ţinut sub control nivelul râului Crasna, astfel încât să nu ne ameninţe nici un pericol de inundaţii în timpul în care sătmărenii şi-au sărbătorit oraşul” – aluzie la declaraţiile din săptămâna precedentă.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus