Elevi din şase judeţe îşi prezintă afacerile la Satu Mare
Firmele de exercițiu înfiinţate de mai mulţi elevi din județele Bihor, Cluj, Timiș, Sălaj, Maramureș și Satu Mare, participă timp de două zile la târgul regional Un pas spre carieră organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor, la iniţiativa reprezentanţilor Colegiului Economic „Gheorghe Dragoș” din municipiul nostru.
Evenimentul este organizat pentru stimularea spiritului întreprinzător al elevilor care, în cadrul târgului de cariere de la Satu Mare, își prezintă afacerea şi derulează tranzacții. Elevii participanţi, pentru a se comporta ca nişte oameni de afaceri adevăraţi, au amenajat standuri de prezentare şi de promovare a ideilor pentru firme cu activitate în patiserie, organizări de evenimente, cosmetică, hand-made, producere de sucuri naturale, etc.
La încheierea târgului juriul va acorda premii pentru secţiuni precum „Cel mai bun stand”, „Cel mai bun catalog”, „Cea mai bună prezentare PPT a firmei”, „Cel mai bun negociator”, „Cel mai bun spot publicitar”, „Cele mai bune materiale promoţionale”, „Cele mai multe tranzacţii”, „Cea mai bună pagină web”, „Cea mai reprezentativă mascotă” și „Cea mai bună firmă participantă”.