Gala Voluntarilor 2014
Zeci de tineri au umplut până la refuz una dintre sălile festive de la Grand Mall pentru a-i sărbători pe cei mai activi voluntari din anul 2014, în cadrul tradiţionalei gale anuale organizate de Asociaţia Act4U.
În debutul evenimentului, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, le-a mulţumit voluntarilor pentru eforturile pe care le fac în promovarea valorilor societăţii civile şi în ajutorarea semenilor, apoi i-a lăsat pe membrii juriului, viceprimăriţa Marcela Papici, consilierul local Butka Gergo şi reprezentantul Forumului Democrat German, Ştefan Ressler, să delibereze pentru a-i premia pe cei mai merituoşi.
Fiecare organizaţie non-guvernamentală ce activează în domenii diferite, de la protecţia mediului şi servicii sociale până la organizarea de evenimente pentru tineret, au avut ocazia să-şi premieze principalii colaboratori.
Astfel au avut parte de aprecierea societăţii civile echipajele de pompieri voluntari din diferite comune ale judeţului, premiate de Fundaţia Hans Lindner, sau voluntarii Asociaţiei Stea, ai Organizaţiei Caritas ori ai Asociaţiei Werdning Hoffman din Carei.
Pe baza punctelor acordate de juriu, Proiectul Anului a fost desemnat Festivalul Plopstock organizat de asociaţia cu acelaşi nume, un eveniment care, pornit dintr-o joacă adolescentină, în cinci ani a ajuns la maturitate, fiind deja cel mai important festival pentru tineret din Satu Mare.