Şoseaua de centură a Sătmarului, în bugetul Guvernului pe 2015
Guvernul a elaborat o listă cu 115 proiecte de investiţii publice prioritare pentru bugetul pe anul viitor, care în următorii ani necesită fonduri totale de peste 63 miliarde lei.
Proiectele au fost propuse spre a fi introduse în proiectul de buget pe 2015 de Secretariatul General al Guvernului (73 de investiţii), Ministerul Transporturilor (24), Ministerul Mediului (7), Ministerul Justiţiei (3), Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Economiei (câte două), Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Educaţiei şi Serviciul de Protecţie şi Pază (câte unul), iar valoarea cumulată şi actualizată a acestora depăşeşte, conform documentului obţinut de MEDIAFAX, cifra de 114,5 miliarde lei.
Conform legii, înainte de aprobarea bugetului, Ministerul Finanţelor este obligat să prezinte Guvernului lista proiectelor de investiţii publice semnificative prioritizate care urmează să fie finanţate prin bugetul de stat, proiectele fiind selectate în funcţie de oportunitate, justificare economică şi socială, suportabilitate financiară, perioada rămasă până la finalizare, angajamentele asumate de România cu instituţiile financiare internaţionale.
Pe lista proiectelor cu un stadiu fizic de execuţie zero şi care sunt propuse spre finanţare din bugetul pe anul viitor se află şi varianta de ocolire a municipiului Satu Mare, care va începe în iulie 2015, cu un buget total de 730,4 milioane lei, din care 229,7 milioane lei vor proveni de la bugetul de stat, diferenţa urmând să fie acoperită din fonduri europene nerambursabile. Termenul de finalizare al acestui proiect este anul 2017.