Isterie în oraş, procurorii sunt aproape de prinderea criminalului
La mai mult de o săptămână de la crima de pe malul Someşului, a cărei victimă a fost actriţa Gabriela Dorgai, în condiţiile în care autorităţile au instituit blocaj aproape total în comunicarea cu opinia publică şi nici nu par să fi luat măsuri suplimentare de asigurare a ordinii publice, panica a pus stăpânire pe oraş, cele mai elocvente semne fiind răspândirea zvonurilor despre diverse atacuri şi chiar femei ucise în diferite locuri ale municipiului Satu Mare.
Din fericire, niciunul dintre aceste zvonuri nu s-a adeverit şi nu a mai avut loc nici o crimă sau viol, însă atmosfera este tensionată, iar femeile nu mai au curajul să circule singure pe stradă după lăsarea serii.
În tot acest timp, sesizând lipsa de reacţie a autorităţilor, tinerii sătmăreni au început deja să se mobilizeze pe diferite grupuri de Facebook cu scopul de a organiza patrule de voluntari în timpul nopţii atât în zona centrală, cât şi în cartiere.
Pentru a mai linişti spiritele, ziariştii din presa locală au solicitat miercuri dimineaţa o întrevedere cu reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu scopul de a obţine informaţii menite să facă puţină lumină în acest caz.
I-am dus purtătoarei de cuvânt a Procuraturii, Gabriela Pop, şi un manual cu reguli de comunicare cu presa în situaţii de criză, însă aceasta ne-a trântit uşa în nas, la propriu.
Am rămas în curtea instituţiei, chiar dacă la un moment dat am fost ameninţaţi cu evacuarea, şi am insistat să ne întâlnim cu prim-procurorul Marinela Pop. Până la urmă, ea ne-a răspuns la întrebări, asigurându-ne că ancheta decurge în ritm accelerat, beneficiind şi de ajutorul echipei trimise de la Bucureşti, există un cerc restrâns de suspecţi, se aşteaptă unele analize de laborator şi e posibil ca ucigaşul să fie identificat în scurt timp.
Marinela Pop a mai adăugat că anchetatorii au alcătuit şi un portret-robot al criminalului, pe care îl vor transmite presei când vor considera că va fi momentul oportun, dar deocamdată o asemenea măsură le-ar compromite ancheta.
Prim-procurorul a insistat pe ideea că, potrivit datelor statistice, judeţul Satu Mare continuă să fie cel mai sigur din ţară, dacă luăm în calcul numărul relativ mic de omucideri care se întâmplă într-un an, şi nici acum sătmărenii nu au motive să fie mai vigilenţi ca de obicei, cu atât mai puţin să răspândească zvonuri false pentru a alimenta isteria. Totodată, Marinela Pop a infirmat orice legătură între crima din Satu Mare şi una asemănătoare ce a avut loc nu demult la Budapesta.