Investiția în sănătate, o investiție în viitorul României
O dată cu lansarea proiectului prezidenţial, Klaus Iohannis propune opiniei publice 11 teme naționale de dialog şi acord, pentru o Românie a lucrului bine făcut.
România are nevoie de punerea în aplicare cât mai rapidă a unei strategii naționale de sănătate care să trateze investiția în sănătate ca pe o investiție în viitor, în vederea prosperității națiunii.
Domnul Klaus Iohannis a lansat această strategie la evenimentul “Investiția în sănătate, o investiție în viitor” din data de 14 octombrie din Bucureşti, unde domnia sa a insistat ca sănătatea să fie tratată ca un factor cheie de dezvoltare şi ca o resursă pe termen lung.
În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, pacientul va fi cu adevărat în centrul sistemului, va şti clar care îi sunt drepturile, ce servicii primeşte pentru ceea ce plăteşte, iar personalul medical va fi tratat cu respect şi remunerat pe măsură. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, spitalele vor avea un management performant, nu politizat.
Ca mediator între factorii de decizie din sfera sănătății publice şi societate, Preşedintele României este dator să cunoască radiografia sistemului de sănătate publică şi modalitatea în care decidenţii politici soluţionează deficienţele şi problemele existente.
Ca un principiu fundamental, Klaus Iohannis consideră că prevenția trebuie să fie preocuparea zero în abordarea asupra sănătății publice.Drept urmare, Klaus Iohannis va încuraja crearea unui amplu proiect național de educație în scopul prevenției, care să reunească reprezentanții autorităților cu responsabilități conexe din domeniile sănătății, muncii și protecției sociale, alimentației, educației, ai organizațiilor non-guvernamentale specifice, ai asociațiilor profesionale ale personalului medical şi care să beneficieze de un capitol de finanțare separat, cu proiecție multianuală.
Principalele direcții de reformă a sistemului sanitar ar trebui să vizeze:
– echilibrarea componentelor sistemului sanitar, în sensul creşterii volumului şi calităţii serviciilor medicale acordate în sectorul medicinei de familie şi de ambulator;
– acordarea de servicii medicale atât prin pachetul de bază, cât și printr-un pachet suplimentar din asigurări private;
– profesionalizarea managementului spitalelor şi asigurarea unui cadru normativ flexibil atât pentru personalul medical, cât şi pentru funcţionarea spitalelor;
– redarea demnității profesiei medicale, susținerea medicilor și personalului medical de a-şi desfășura activitatea în condiții decente, susținerea tinerilor medici de a râmăne în țară prin creșterea salarizării și valorizarea lor profesională și socială;
– descentralizarea unor activităţi către comunităţile locale sau către structuri ale Ministerului Sănătății în scopul creşterii responsabilităţilor şi monitorizării realizării obiectivelor, dar şi implicării autorităţilor locale în medicina comunitară şi şcolară;
– controlul utilizării fondurilor publice în tot sistemul sanitar prin informatizarea acestuia, prin revizuirea cadrului normativ privind controlul şi auditul, listele de medicamente compensate, preţurile la medicamente etc.;
– perfecţionarea activităţii colegiilor profesionale, a relaţiilor cu asociaţiile de pacienţi, sindicate, a creşterii procesului de transparenţă a deciziilor privitoare la sistemul sanitar
Ca președinte, Klaus Iohannis va propune acceptarea de către toate forțele politice a unei proiecții bugetare pe termen lung, în care prioritatea pentru sănătate să fie concretizată prin alocarea a 6% din PIB, indiferent de componența politică a cabinetului sau de configurația Parlamentului.