Negreşti-Oaş în sărbătoare
Festivalul „Zestrea Oaşului” nu doar s-a ridicat, dar în multe privinţe a şi depăşit nivelul ediţiilor anterioare ale Zilelor Oraşului Negreşti-Oaş, astfel că oşenii au avut parte de o sărbătoare de mare anvergură pe tot parcursul sfârşitului de săptămână.
După numeroase manifestări menite să promoveze tradiţiile Oaşului şi după concertele fulminante din seara de sâmbătă cu Lora şi trupa Cargo, deschiderea oficială a festivalului a avut loc duminică după amiază, după o paradă spectaculoasă cu participarea oficialităţilor şi a invitatului de onoare, vicepremierul Liviu Dragnea.
Momentul nu a fost lipsit de faze comico-politice: reprezentanţii Alianţei Creştin-Liberale s-au adunat iniţial în faţa scenei, apoi, plictisindu-se să mai aştepte, au luat-o pe deal în sus, adică invers, ca de obicei ;)) co-preşedintele Romeo Nicoară arătând un carton pe care scrisese minutele de întârziere ale deschiderii oficiale faţă de ora anunţată. Apoi au dat nas în nas cu participanţii la parada de sărbătoare şi s-au dat la o parte din faţa puhoiului de oameni.
Ajunşi în faţa scenei, negreştenii au ascultat Imnul României şi pe cel al Europei, în interpretarea fanfarei costumată festiv, apoi primarul oraşului, Aurelia Fedorca, a declarat oficial deschise manifestările festivalului, nu înainte de a-l invita pe scenă pe vicepremierul Liviu Dragnea, pentru un discurs presărat cu date concrete despre proiectele în valoare totală de 2.500 miliarde lei vechi ce se află acum în curs de realizare sau urmează să fie implementate la Negreşti-Oaş.
„Dacă la începutul mandatului meu, proporţia străzilor pietruite faţă de cele asfaltate era de 80% la 20%, vă asigur că până la finalul mandatului această proporţie se va inversa” – a declarat primăriţa Aurelia Fedorca, după care Liviu Dragnea a repetat anunţul pe care l-a făcut în ziua anterioară la Satu Mare: luni se dă ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Drumului Naţional 19 între Livada şi Negreşti-Oaş, iar în zilele următoare se inaugurează oficial aşa-numita „Autostradă a Oaşului” proaspăt modernizată, ce leagă capitala Ţării Oaşului de Turţ prin Bixad.
El a făcut referire şi la unele proiecte de interes local pentru care Guvernul acordă finanţare, amintind de contractele semnate pentru asfaltarea sau modernizarea unor străzi din oraş, în lungime totală de 25 km, lucrări de modernizări în cartiere, proiectul de modernizare şi extindere a reţelei de apă şi canalizare în cadrul programului european derulat de Apaserv, construirea unui centru multicultural în valoare de 14 milioane de lei, modernizarea şi extinderea Centrului de Evidenţă a Populaţiei, reabilitarea termică a blocurilor, modernizarea stadionului şi construirea unui complex sportiv în jurul acestuia, precum şi finalizarea investiţiei de la Staţiunea Luna Şes.
Apoi, în aplauzele publicului, edilul-şef Aurelia Fedorca a dat citire Hotărârii Consiliului Local, întrunit sâmbătă în şedinţă extraordinară, prin care vicepremierului Liviu Dragnea i se acordă statutul de Cetăţean de Onoare al oraşului Negreşti Oaş.
După ce i-a înmânat distincţia, primăriţa i-a cerut vicepremierului s-o ajute şi la înmânarea unor diplome de onoare pentru şefii de promoţie şi elevii cu rezultate excepţionale la învăţătură, inclusiv olimpicul internaţional la Matematică, Andrei Viorel Bud, pentru reprezentanţii asociaţiilor sportive din oraş şi pentru „cuplurile de aur” care au aniversat 50 de ani de căsnicie.
Programul a continuat cu recitaluri ale unor artişti şi ansambluri locale, concerte ale unor trupe invitate din judeţ şi din regiune, iar vedetele serii sunt, fără îndoială, Alex Velea şi Voltaj.