Voluntarii Caritas în tăbără de folclor
Şase voluntari, însoţiţi de doi angajaţi ai Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare, au participat în perioada 27 iulie – 3 august la a XIV-ea ediţie a Taberei de folclor ţigănesc din Comandău.
Tabăra a oferit o varietate de workshop-uri de dansuri şi programe prin care participanţii au avut posibilitatea de a cunoaşte mai bine cultura ţigănească. Pentru voluntarii Caritas tabăra a avut scopul de a păstra tradiţiile rromilor prin cunoaşterea şi însuşirea dansurilor şi a muzicii caracteristice acestei culturi.
În cele şapte zile ale taberei, muzica a fost asigurată de o formaţie autentic rromă, iar dansurile specifice acestei etnii au fost prezentate de instructori de dans.
Tinerii voluntari ai organizaţiei, prezenţi la acest eveniment, împreună cu alţi trei tineri formează deja de doi ani o formaţie care cântă în limba rromani la diferite evenimente.
Voluntarii, trei fete şi şase băieţi, au învăţat să cânte şi să joace la diferite instrumente, tobe, sintetizator, chitară doar prin intermediul internetului şi al televizorului, neavând altă posibilitate. Iubirea faţă de muzică însă îi ajută şi îi însoţeşte la tot pasul şi pasiunea lor îi va ajuta să aibă frumoase rezultate în viitor.