Se vorbesc discutii pe tema reabilitărilor de drumuri
Cu toate că pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de luni a Consiliului Judeţean Satu Mare s-au aflat doar trei proiecte de hotărâre absolut formale şi, în mod normal, şedinţa nu ar fi trebuit să dureze mai mult de trei minute, jurnaliştii prezenţi făceau pariuri încă de la bun început cam câte secunde va rezista consilierul PDL-ist Alexandru Panea înainte să-l atace pe vicepreşedintele Mircea Govor pe marginea unuia dintre aceste proiecte, cel referitor la reabilitarea drumului dintre Supur şi Sechereşa (zona de baştină a lui Govor n.r.), respectiv până la ce nivel va escalada nivelul de replici dintre cei doi.
Nu a trebuit să aşteptăm prea mult, că totul a decurs conform scenariului intuit dinainte: Mircea Govor a anunţat că nu va participa la vot „pentru a nu fi discuţii”, dar Alexandru Panea nu s-a abţinut să nu remarce că ar fi nevoie de o altfel de prioritizare a acestor reabilitări şi a dat ca exemplu drumul ce leagă comuna Turţ de E81.
El a reproşat conducerii judeţului că este preocupată mai degrabă de confortul celor 83 locuitori ai satului Sechereşa decât de 8.000 de locuitori ai zonei Ugocea, care circulă frecvent dinspre Turţ pe drumul ce face legătura cu Halmeu, respectiv cu Satu Mare prin Turulung.
Înainte de a-i da cuvântul lui Mircea Govor, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, i-a atras atenţia colegului său democrat-liberal că proiectul de hotărâre pe care se pregăteau să-l voteze se referea la aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a studiului de fezabilitate pentru modernizarea drumului de Sechereşa, la fel cum au fost votate asemenea documente pentru 95% din drumurile din întregul judeţ, urmând să aprobe începerea efectivă a lucrărilor în momentul în care vor exista surse de finanţare, însă votul de acum nu reprezintă nicidecum o prioritizare a lucrărilor.
La rândul lui, acuzându-l pe Panea că încearcă să abordeze lucrurile din perspectivă electorală, Mircea Govor i-a atras atenţia că „acum votăm hârtii, nu săpăm şanţuri”, sugerând că acesta, ca fost primar, nu ştie să facă diferenţa între un proiect tehnic şi lucrările concrete.
A urmat apoi schimbul de replici la care s-a aşteptat toată audienţa, în timpul cărora, spre stupoarea tuturor, cei doi au creat confuzie, vorbind despre tronsoane diferite de drum atunci când s-au referit la aşa-numita Autostrada Oaşului ce trece prin Turţ. Nu e de mirare că dezbaterea s-a terminat în coadă de peşte, iar până la urmă proiectul de hotărâre a fost votat de majoritatea consilierilor, cu o singură excepţie: Alexandru Panea.