Ziua Eroilor sărbătorită la Satu Mare
Ca în fiecare an, în Ziua Înălțării Domnului, eroii căzuți în războaiele purtate pentru patrie sunt comemorați de către întreg poporul român. Anul acesta, Ziua Eroilor se sărbătorește concomitent cu praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Manifestările dedicate Zilei Eroilor au început la Satu Mare în cursul dimineții prin depuneri de coroane la placa de pe clădirea Palatului Administrativ în memoria eroilor sătmăreni căzuți la Revoluția din Decembrie 1989 și la Cimitirul Eroilor unde s-a oficiat și un scurt parastas.
Momentul s-a mutat apoi la Monumentul Ostașului Român, unde s-a intonat imnul de stat al României, după care s-a oficiat un Te-Deum religios de către un sobor mare de preoți și s-au omagiat eroii neamului.
La ceremonia de depunere a coroanelor la Satu Mare au participat reprezentanţii conducerii judeţului şi municipiului, cei ai diferitelor instituţii publice deconcentrate, precum şi reprezentanţii asociaţiilor de veterani de război, cadre militare în rezervă şi retragere, elevi de la mai multe şcoli sătmărene.
O noutate față de anii trecuți au fost momentele artistice susținute de folkistul George Negrea, solistul Sorin Bălaj și actrița Adriana Vaida.
Ceremonia s-a încheiat cu tradiţionala defilare a Gărzii de Onoare în faţa oficialităţilor.