Zilele Maghiare Partium va avea loc în perioada 19 – 28 august
În perioada 19-28 august, Satu Mare devine din nou, pe durata a zece zile, locul distracției. Organizatorii Zilelor Maghiare Partium au anunțat în cadrul unei conferințe de presă programul celei de-a 15-a ediții a evenimentului.
Cea de-a 15-a ediție a Zilelor Maghiare Partium se prezintă cu locații vechi și noi, căci evenimentul desfășurat pe durata a zece zile, incluzând două week-end-uri, are în program peste 150 de evenimente care își propun și de data aceasta să strângă la un loc artiștii eminenți ai zonelor locuite de maghiari.
Stier Péter, organizatorul principal al evenimentului, a anunțat că la această ediție a Zilelor Maghiare Partium, pe durata celor zece zile, sătmărenii vor fi așteptați cu mult mai multe programe de divertisment, totodată evenimentul va fi prezent, din nou, și într-o locație nouă, dar în același timp veche.
Pe lângă Turnul Pompierilor și Piața 25 Octombrie, în acest an va fi amplasată o scenă și pe strada 1 Decembrie 1918 (Széchenyi), aceasta din urmă fiind cea mai populară a primei ediții desfășurate în anul 2002. Datorită acestui fapt, organizatorii au hotărât să reînvie această tradiție.
Pe lângă evenimentele obișnuite, organizatorul principal a anunțat și o parte din invitați. Ținând seama de toate generațiile, vor evolua în Piața 25 Octombrie formațiile Dolly Roll, R-GO, mentorul X-FaKtor Ungaria, Szikora Róbert, pentru generația mai tânără a fost invitată formața Intim Torna Illegál, iar pentru cel mici formația Alma. Evenimentul va fi încheiat de marele concert al formației Magna Cum Laude. Pe lângă acestea vor mai fi o serie de formații invitate a căror identitate se va dezvălui în decursul următoarelor săptămâni.
Co-organizatorul Zilelor Maghiare Partium este încă de la începuturi Fundația Identitas. Liderul fundației, Szőcs Péter, care, în ultimii 8 ani participă la organizarea evenimentului în calitate de președinte al fundației, a subliniat importanța evenimentului și faptul că Zilele Maghiare Partium constituie o comoară a vieții culturale sătmărene, un eveniment ce va fi susținut și în continuare, atât profesional, cât și material, de Fundația Identitas.
Noul primar al orașului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a participat la organizarea primei ediții a Zilelor Maghiare Partium ca membru al Inițiativei Tineretului Maghiar. Acesta a menționat că și în calitate de tânăr cetățean sătmărean visase la evenimente pline de viață, care să mobilizeze locuitorii orașului și pe cei ai localităților învecinate. În calitate de primar va susține în continuare evenimentul și va urmări ca fiecare locuitor al Sătmarului să îl considere propriu.