Zilele Culturale Germane, în acest week-end la Satu Mare
Conducerea Forumului Democrat German Satu Mare a prezentat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, programul celei de-a XIV-a ediţii a Zilelor Culturale Germane Sătmărene, ce se vor desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni.
După cum au precizat cei prezenţi la conferinţă, manifestările acestei ediţii vor fi dedicate aniversării unui sfert de secol de la înfiinţarea Forumului Democrat German la Satu Mare, organizaţie reprezentativă a şvabilor din această regiune a ţării.
„Cred că am fost printre primele asemenea organizaţii care am obţinut statut de persoană juridică încă de la mijlocul lunii februarie 1990, apoi, în mai puţin de o lună am umplut şapte caiete studenţeşti cu numele celor care s-au înscris în FDG. Nu e un secret pentru nimeni că majoritatea primilor membri sperau să obţină astfel mai uşor vize pentru Germania, iar mii de sătmăreni au descoperit dintr-odată că au avut ceva bunici sau străbunici şvabi. Noi îi reprezentăm, însă, de atunci pe toţi şvabii care au rămas în judeţul Satu Mare şi pot spune că e o onoare pentru mine să mă număr printre cei care desfăşoară această activitate încă de la început” – a declarat unul dintre membrii fondatori ai Forumului Democrat German Satu Mare, actual vicepreşedinte al Organizaţiei Regionale de Nord-Vest, Ştefan Kaiser.
„În tot acest timp ne-am străduit să fim demni de cuvintele grofului Alexander von Karolyi, cel care spunea în urmă cu trei secole că a adus colonişti şvabi pe aceste meleaguri pentru binele tuturor. În prezent avem 23 organizaţii locale FDG în judeţ, şapte fanfare tradiţionale şvăbeşti, şapte coruri, 14 ansambluri de dansuri populare germane, şapte primari şi şapte viceprimari, dar cele mai importante rezultate ale ultimului sfert de secol sunt înfiinţarea şi dezvoltarea Liceului Teoretic German la Satu Mare, respectiv reintroducerea limbii germane în slujbele religioase din bisericile catolice, în localităţile în care enoriaşii au solicitat acest lucru” – a declarat preşedintele Organizaţiei Judeţene FDG Satu Mare, Ioan Leitner.
„Am pornit cu 300, iar acum avem 800 elevi la Liceul Teoretic German Johann Ettinger, acesta devenind într-un timp foarte scurt una dintre instituţiile de învăţământ de elită din judeţ, foarte popular şi în rândul elevilor de alte naţionalităţi decât cea germană. De asemenea, suntem mândri că la aniversarea a 20 de ani de existenţă a Organizaţiei de Tineret Gemeinsam avem peste 600 de membri activi în toate localităţile unde trăiesc şvabi” – a declarat vicepreşedintele Organizaţiei Gemeinsam şi, totodată, profesoară la Liceul German, Gabriela Rist.
„Revitalizarea culturii germane în judeţ se face prin cele 40 de evenimente pe care le organizăm în fiecare an la nivel judeţean sau în diferite localităţi, dar şi prin publicarea broşurilor periodice ale Forumului Democrat German, a revistei lunare Schwabenpost, care are mulţi cititori abonaţi din Germania, dar şi a emisiunii Deutsch Express, difuzată în fiecare sâmbătă pe postul local City Radio” – a declarat referentul cultural al FDG Satu Mare, Annabella Szabo.
Preşedintele Organizaţiei Municipale FDG Satu Mare şi, totodată, directorul Fundaţiei Sătmărene pentru Cooperare Internaţională, Iosif Holczli, a vorbit şi despre importanţa activităţilor economice derulate de firmele şi fundaţiile înfiinţate sub tutela Forumului, începând cu Schwab SRL, care acum intermediază locuri de muncă pentru îngrijitoare a persoanelor vârstnice în Austria şi Germania şi până la Fundaţia Sătmăreană care acordă credite fără dobândă micilor întreprinzători, sprijinind de-a lungul timpului peste 1.000 de asemenea proiecte, dar şi Camera Meşteşugarilor sau Asociaţia Economică Româno-Germană, care organizează, de exemplu, anuala expoziţie „Fabricat în Satu Mare”.
Preşedintele Organizaţiei Regionale Nord-Vest a Forumului Democrat German, Johann Forstenheizler, a prezentat pe larg programul Zilelor Culturale Germane, la care sunt aşteptaţi, printre alţii, deputatul minorităţii germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ, reprezentantul Ambasadei Germaniei la Bucureşti, Christian Hans Olasz, precum şi secretarul de stat în Ministerul Culturii, Carol Konig.
Programul Zilelor Culturale Germane Sătmărene 2015
Vineri, 08.05.2015
17:30 Deschiderea Zilelor Culturale Germane Sătmărene, Kulturtreffpunkt, str. Vasile Lucaciu, nr. 9;
Prezentarea unui film scurt „25 de ani FDG”, realizat de către Christel Ungar Țopescu, TVR 1/Akzente;
Seară de cântece cu Carmina Renascentia din Carei și profesorul Marius Boroș din Satu Mare;
19:00 Deschiderea expoziției „25 de ani FDGR – minoritatea germană din România”, Muzeul Județean Satu Mare;
20:00 Bufet suedez la Casa șvabilor, Kulturtreffpunkt, str. Vasile Lucaciu, nr. 9
Sâmbătă, 09.05.2015
10:00 Sărbătoarea copiilor, Kulturtreffpunkt, str. Vasile Lucaciu, nr. 9, realizată de Organizația Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam, cu participarea a aproximativ 300 copii;
16:00 Flash Mob și program cultural, Aleea Coposu;
18:00 Prezentarea broșurii „25 de ani FDG din regiunea Transilvania de Nord” și onorarea membrilor fondatori ai FDG din TN, Restaurant Tratoria, str. Decebal, nr. 2 (30 de persoane vor fi onorate).
Duminică, 10.05.2015
10:00 Slujbă festivă la Biserica Kalvaria, str. Mihai Eminescu, nr. 3;
11:30 Sonntagskaffee (Cafea de duminică) și deschiderea expoziției „Schwobaländle” a pictorului Ștefan Tillinger. Expoziție realizată împreună cu Asociația Artiștilor Plastici din Satu Mare. Acompaniament muzical: Schwäbischer Männerchor din Carei, Petrești și Satu Mare. Dirijor: Johann Vezér și Karl Heinz Rindfleisch.
Luni, 11.05.2015
11:00 Piesă de teatru „Max und Moritz”, prezentată de Theaterlaboratorium/Laboratorul de Teatru din București, Kulturtreffpunkt, str. Vasile Lucaciu, nr. 9;
18:00 „Panik” – piesă de teatru prezentată de Teatrul Radu Stanca din Sibiu – secția germană, Casa de Cultură a Sindicatelor, B-dul Transilvania, nr. 3.
* Următoarele ateliere de creație au loc în cursul săptămânii: radio, atelier de percuție, dans popular pentru copii, dans popular pentru tineret, graffitti, muzică de fanfară.
Finanțatori:
Forumul Democrat al Germanilor din România
Ministerul Culturii București
Consiliul Județean Satu Mare
Primăria municipiului Satu Mare
Muzeul Județean Satu Mare
Parteneri:
Asociația Culturală Sathmarense
Liceul Teoretic German Johann Ettinger
Organizația Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam
Camera Meșteșugarilor
Fundația Sătmăreană pentru Cooperare Internațională
Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare