TIR-iștii îi cer prefectului să intervină pentru a scurta cozile de la Vama Petea
Vineri, în cabinetul prefectului judeţului Satu Mare, Darius Filip, a avut loc o întâlnire cu o delegaţie a reprezentanţilor organizaţiilor patronale ale transportatorilor din judeţele Satu Mare şi Maramureş.
La întâlnirea la care a participat şi subprefectul Altfatter Tamas au fost prezenţi nouă reprezentanţi ai transportatorilor.
Scopul declarat al delegaţiei a fost acela de a-şi exprima nemulţumirea legată de timpii de traversare a frontierei spre Ungaria de către autocamioane, prin Punctul de Trecere a Frontierei Petea.
Perioada de aşteptare este considerată inacceptabilă şi având repercursiuni grave, atât financiare, cât şi de imagine, atât asupra activităţii economice a companiilor de transport, cât şi a partenerilor comerciali, prin blocarea ciclurilor de producţie, ca urmare a neaprovizionării cu materii prime şi materiale.
În opinia transportatorilor, soluţia care ar rezolva rapid această problemă ar fi deschiderea a cel puţin încă unui punct de control comun pe sensul de ieşire din ţară, având în vedere că în acest moment controlul de frontieră al automarfarelor care ies din România se efectuează în comun cu autorităţile maghiare pe o singură arteră.
Prefectul Darius Filip a transmis autorităţilor centrale o informare în scris despre situaţia prezentată de către delegaţia transportatorilor, declarând că va depune toate diligenţele în vederea deblocării situaţiei din Petea.