Tinerii social-democrați i-au invitat la pizza pe copiii de la casa de tip familial Maria (Galerie FOTO)
Organizaţia municipală a Tineretului Social-Democrat Satu Mare a organizat în Ajunul Crăciunului o acţiune caritabilă la Casa de tip familial Maria din municipiul Satu Mare.
În cadrul acestei acţiuni, cei 12 membri ai Casei Maria au fost invitaţii membrilor TSD la un restaurant din Satu Mare, unde au servit fiecare ceea ce şi-a dorit, majoritatea dorind pizza. Apoi, toţi copiii şi-au manifestat dorinţa de a vizita parcul din centrul oraşului, pentru a vedea bradul împodobit.„Am organizat împreună cu prietenii şi colegii mei această acţiune, din dorinţa de a le oferi copiilor o altfel de activitate, o amintire pe care cred că o vor ţine minte. I-am scos puţin din mediul lor şi cred ca acest lucru le-a placut” – a declarat Ionuţ Bujor, preşedintele organizaţiei municipale a TSD Satu Mare.