Situația romilor din municipiul Satu Mare, în atenția autorităților
Situația actuală a romilor din municipiul Satu Mare, în principal din zona Sătmărel, în privința locuințelor improvizate, a fost discutată astăzi la Direcția de Asistență Socială Satu Mare, cu reprezentanții Programului ROMACT, derulat de Consiliul Europei și Comisia Europenă. La întâlnire a participat viceprimarul Gheorghe Stan și administratorul public, Maskulik Csaba care și-au exprimat sprijinul pentru a implementa măsuri la nivelul comunității de romi, în ceea ce privește rezolvarea situației locative a acestora. Direcția de Asistență Socială a făcut o cartografiere a zonelor în care locuiesc romi, fiind deja identificate soluții pentru a rezolva cu prioritate cazurile familiilor care au copii și stau în locuințe improvizate.