Satu Mare e pregătit de iarnă
Iarna poate să-și intre în drepturi deoarece „suntem pregătiți de această perioadă” și nu ne va lua prin surprindere. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, alături de consilierul local al UDMR, Magyar Lorand, au vizitat miercuri platforma Florisal unde sunt „garate” utilajele care vor fi folosite pentru deszăpezire.
Edilul-șef a subliniat că toate drumurile și arterele principale din municipiu vor fi deszăpezite, dar „structura orașului și străzile înguste unde sunt parcate autovehiculele nu ne va permite să intervenim”.
Vasile Pușcaș, managerul Florisal a menționat că se va acționa cu 16 utilaje cu lamă, nouă sărărițe și două instalații de stropit. Pe aceste utilaje vor lucra 60 de oameni, iar alte 55 de persoane vor lucra manual la deszăpezire și combaterea înghețului. Aceștia vor ieși la deszăpezire „în maximul o jumătate de oră după ce începe să ningă. În cel mult opt ore reușim să facem nivelul unu și doi, apoi acționăm pe nivelul trei”.
Vasile Pușcaș a mai precizat că a împărțit orașul în trei nivele, primele două includ podurile și arterele principale, iar în al treilea nivel sunt incluse restul arterelor
În stoc există 500 tone de sare, 36 tone de clorură de magneziu și nisip care vor fi împrăștiate pe asfalt.
Costurile pot oscila între 100 de mii lei și 3 milioane de lei, în funcție de cantitatea de zăpadă.