S-a ales cu dosar penal dupa ce a consumat mai multe pahare de alcool
Polițiștii Formațiunii Rutiere și ordine publica Tășnad l-au identificat în trafic pe A. Ioan, din com. Cehal, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,30 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orășenesc Tășnad, unde, i-a fost recoltată o proba de sânge iar ceea de-a doua probă fiind refuzată de către acesta.
Sus-numitului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ‘conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală admisa’.
În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.800 lei.