PDL-iştii cer demiterea consilierilor „trădători” de la Medieşu Aurit Reviewed by CD on . Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat-Liberal Satu Mare, Petre Mureşan, preşedintele Organizaţiei de Tineret, Adrian Cozma, şi fostul primar Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat-Liberal Satu Mare, Petre Mureşan, preşedintele Organizaţiei de Tineret, Adrian Cozma, şi fostul primar Rating:
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»PDL-iştii cer demiterea consilierilor „trădători” de la Medieşu Aurit

PDL-iştii cer demiterea consilierilor „trădători” de la Medieşu Aurit

PDL-iştii cer demiterea consilierilor „trădători” de la Medieşu Aurit

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Democrat-Liberal Satu Mare, Petre Mureşan, preşedintele Organizaţiei de Tineret, Adrian Cozma, şi fostul primar al comunei Medieşu Aurit, în prezent preşedinte al organizaţiei locale a PD-L, Gheorghe Robaş, l-au acuzat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, pe actualul primar liberal al comunei Medieşu Aurit, Silviu Zetea, că ar încălca legea din dorinţa sa de a păstra o majoritate confortabilă USL în Consiliul Local.

Petre Mureşan s-a arătat nemulţumit de ceea ce consideră a fi „acuzaţii grave” pe care primarul Zetea le-a făcut duminică, în cadrul unei şedinţe publice, la adresa celor doi PDL-işti care au mai rămas în Consiliul Local Medieşu Aurit, după ce din cei cinci pe care i-au avut la începutul acestui mandat, unul şi-a dat demisia din consiliu şi a plecat la muncă în străinătate, iar doi au trecut, practic, de partea Uniunii Social-Liberale.
Tânărul avocat Adrian Cozma a prezentat pe scurt istoria scandalului „consilierilor trădători” de la Medieşu Aurit. Potrivit declaraţiilor sale, cei doi au fost validaţi după ce şi-au câştigat mandatele sub culorile PD-L, chiar dacă între timp au fost daţi afară din acest partid, încă înainte de constituirea actualului Consiliu Local.
Deoarece legea spune că un consilier îşi pierde automat mandatul în cazul în care i se retrage sprijinul politic din partea partidului pe lista căruia a candidat, PD-L a cerut în mod repetat demiterea celor doi şi din Consiliul Local, dar până în ziua de azi acest lucru nu s-a întâmplat, iar cei doi continuă să participe la şedinţe şi să voteze, de obicei la unison cu colegii lor USL-işti.
PDL-iştii au înaintat şi o petiţie la Prefectura Satu Mare, iar Corpul de Control al Prefectului le-a dat dreptate şi a dispus încetarea mandatelor celor doi consilieri, însă Consiliul Local trebuie să ia o hotărâre în acest sens. De mai multe luni, consilierii USL, care împreună cu cei doi „trădători” formează acum majoritatea în Consiliul Local Medieşu Aurit, amână votarea unui asemenea proiect de hotărâre, astfel că legea nu se pune în aplicare, iar forul decizional al comunei funcţionează în continuare în condiţii de semi-legalitate.
Cel puţin asta susţin PDL-iştii, care solicită din nou prefectului să intervină pentru a pune capăt scandalului de la Medieşu Aurit. În caz contrar, conducerea judeţeană a PD-L Satu Mare va deschide proces în contencios administrativ, pentru ca instanţa să decidă asupra legalităţii situaţiei de la Medieş.

 

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus