PD-L: „Ileana Blidar e Mercedes, Ovidiu Silaghi e rablă, Laura Bota e tunată”
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Democrat-Liberal, Petre Mureşan, a găsit rime hazlii pentru o poezioară cu care a vrut să-i prezinte pe candidaţii diferitelor formaţiuni politice implicate în bătălia electorală din Colegiul 2 pentru un mandat în Camera Deputaţilor.
Astfel, în opinia lui: „Ileana Blidar este Mercedesul politicii sătmărene, Ovidiu Silaghi nu-i decât o rablă, Laura Bota e prea tunată, în timp ce Dan Diaconescu şi Sergiu Băbăşan fac o politică turbată”.
Candidata PD-L, Ileana Blidar, şi-a prezentat, apoi, pe scurt, cele 5 puncte principale din programul electoral cu care se prezintă în faţa votanţilor. Acestea sunt:
1. Sunt omul tău în Parlamentul României. Ea consideră că are influenţă politică, fiind susţinută de cea care, în opinia ei, este cel mai bun parlamentar al judeţului Satu Mare, colega sa de partid şi deputată de Oaş, Andreea Paul.
2. Am soluţii pentru voi. Este mândră de studiile ei economice şi juridice, precum şi experienţa îndelungată în domeniul economic, ceea ce o îndreptăţeşte să creadă că are soluţii viabile pentru problemele sătmărenilor.
3. Susţin mediul de afaceri şi crearea de locuri de muncă. Printre propunerile concrete a amintit proiectul de lege cu privire la interzicerea exportului de cherestea din România, pe care îl va promova cu prioritate dacă va ajunge în Parlament.
4. Mă pricep să fac legi bune în Parlament. Se bazează pe studiile sale juridice şi deplânge soarta judeţului Satu Mare care, în opinia ei, nu a avut niciodată până acum reprezentanţi în Parlament care să conceapă asemenea legi.
5. Avem aceleaşi valori. Se referă la transmiterea valorilor tradiţionale din familie în societate.
La finalul discursului ei, Ileana Blidar a avut câteva remarci acide la adresa contracandidaţilor sau a personalităţilor politice care-i susţin.
“Eu n-am probleme cu ANI sau DNA, cum are Silaghi. Eu nu fug în Parlamentul European ca să mă ascund şi să am nevoie de imunitate, eu rămân aici. Dacă nu mi-a convenit ceva nu mi-am luat steagul în băţ şi am fugit la alt partid, să fiu prima pe listă, referitor la Laura Bota. Credeţi că aş avea nevoie să sar cu paraşuta, la mitingul aviatic, să fiu paraşută în paraşută ca să mă voteze cetățenii sau să mă tunez cu nişte silicoane ca să fiu votată dacă apar cu un decolteu adânc? Cred că cetăţenii n-au nevoie de aşa ceva, nici de senzaţii, nici de alte operaţii estetice, pentru a vota o femeie serioasă, competentă, care trăiește în mediul lor” – a declarat Ileana Blidar.
Ea l-a întrebat, retoric, şi pe Sergiu Băbăşan, ce caută în al treilea partid în doi ani şi cum are tupeul să spună că el cunoaşte în detaliu Colegiul 2 în timp ce locuieşte la Cluj şi apare la Satu Mare doar când sunt alegeri?
De asemenea, lui Dan Diacoescu i-a transmis că „Satu Mare nu e o telenovelă” şi că, oricum, n-o s-o găsească pe Elodia în lacul de la Apa ;))