Panică într-un cartier din Satu Mare. A fost găsit un geamantan suspect
Panică luni seara într-un cartier din municipiul Satu Mare. O patrulă de jandarmi a remarcat un geamantan suspect în stația de autobuz din cartierul Micro 17, de pe Bulevardul Independenței. La fața locului deplasându-se de urgență pompierii, poliția și Brigada Antiteror din cadrul SRI. Pachetul a fost descoperit în jurul orei 22.00. Oamenii legii au izolat zona respectivă, rugându-i pe oameni să nu iasă din case.
Desfășurare de forțe în seara din 27 iunie pe Bulevardul Independenței din municipiul Satu Mare, unde oamenii legii au găsit un geamantan suspect, cel mai probabil lăsat acolo de un om al străzii.
Mai bine de o oră, sătmărenii din cartierul Micro 17 au stat în panică, până ce pirotehniștii au verificat geamantanul găsit în stația de autobuz.
După ce pirotehniștii au verificat geamantanul, l-au luat și au plecat, moment în care s-au liniștit și oamenii care se aflau în aceea zonă.
Geamantanul de culoare verde care găsit în stația de autobuz era gol. Potrivit martorilor a fost lăsat acolo, cel mai probabil de către un om al străzii.