Pachete pentru familii nevoiaşe de la Kölcsey şi Caritas
Elevii Colegiului Naţional „Kölcsey Ferenc”, împreună cu Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare, au împărţit mai multe pachete unor familii şi persoane nevoiaşe.
Acţiunea ce a avut loc marţi şi a fost organizată de clasa a XI-a F a colegiului naţional. Patru eleve ale clasei amintite, Balogh Boglárka Csilla, Podolyák Tiffany, Szabó Éva Zsuzsa şi Juhász Imelda Dalma, însoţite de directorul-adjunct Bálint Zsuzsa, psihologul de şcoală Sopoian Renáta Réka şi angajaţii Caritas au vizitat trei familii, două persoane vârstnice şi un tânăr, cărora le-au oferit pachete cu haine, jucării şi alimente de bază.
În strângerea acestor bunuri tinerii au fost ajutaţi de întreaga şcoală, fiecare aducând câte o haină sau o jucărie de care nu mai are nevoie. Pachetele au fost primite cu bucurie de către cei nevoiaşi, copiii fiind foarte încântaţi în special de jucăriile primite.
Sopoian Renáta Réka a afirmat că echipa voluntarilor doreşte ca această acţiune să fie organizată cât mai des. Cu această ocazie, stând de vorbă cu persoanele vizitate, au putut crea o listă a necesităţilor, iar data viitoare pachetele vor fi bazate şi mai mult pe nevoile fiecărei familii şi persoane beneficiare.