Ovidiu T. Pop își lansează cartea „Din jurnalul unui…matematician” Reviewed by CD on . Consiliul Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană Satu Mare și Editura Citadela invită publicul cititor la un nou eveniment editorial, avându-l în centrul aten Consiliul Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană Satu Mare și Editura Citadela invită publicul cititor la un nou eveniment editorial, avându-l în centrul aten Rating: 0
Ești aici: Acasă » Cultură»Ovidiu T. Pop își lansează cartea „Din jurnalul unui…matematician”

Ovidiu T. Pop își lansează cartea „Din jurnalul unui…matematician”

Ovidiu T. Pop își lansează cartea „Din jurnalul unui…matematician”

Consiliul Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană Satu Mare și Editura Citadela invită publicul cititor la un nou eveniment editorial, avându-l în centrul atenției pe scriitorul, matematicianul și dascălul Ovidiu T. Pop, cu cea mai recentă carte a sa, „Din jurnalul unui…matematician”. Evenimentul se va derula marți, 12 decembrie 2017, cu începere de la ora 1400, în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare.

Cartea a apărut de curând la Editura Citadela, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Satu Mare, ca urmare a concursului de proiecte culturale organizat în prima sesiune din acest an, în baza Legii Nr. 350 din 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
„Deși este binecunoscut, nu numai în orașul nostru și nu numai ca eminent profesor de matematică, Ovidiu T. Pop găsește de foarte bună cuviință ca, înainte de a desfășura discursul intenționat, să se prezinte în fața cititorului; și nu pentru a-și face, cu emfază, o imagine favorabilă, ci pentru a înfățișa acele dimensiuni ale personalității sale care îl legitimează, cu tăria raționamentelor logice, dar mai cu seamă cu tăria faptelor, să apeleze la atenția cititorului și cetății”, mărturisește prof. și criticul literar Alexandru Zotta, în prefața lucrării, considerându-l pe autorul acesteia „mereu surprinzător”.
Noua apariție editorială va fi prezentată publicului participant, în prezența autorului, de către Marta Cordea, Alexandru Zotta, Aurel Pop și Viorel Câmpean.
La eveniment sunt invitați să participe reprezentanții administrației publice locale și județene, oameni de cultură, scriitori și jurnaliști, managerii şi directorii instituțiilor de cultură, dascăli și elevi, colaboratorii, prietenii și colegii de breaslă ai autorului, precum și publicul sătmărean pasionat de literatură.
Date biografice despre autor: Ovidiu T. Pop s-a născut la 4 martie 1957 în municipiul Zalău. Este absolvent al Liceului de matematică-fizică „Mihai Eminescu”, actualmente Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, promoția 1976.
În 2006 a obținut titlul de doctor în matematică, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Este membru în colectivele redacționale ale următoarelor publicații: „Revista de Matematică din Timișoara”; „Octogon Mathematical Magazine”; „International Journal of Geometry”; „Global Journal of Advanced Research on Classical and Modern Geometrics” și „Mărturii culturale”.
A publicat probleme de specialitate în „Gazeta Matematică”, seriile A și B; „Revista de Matematică din Timișoara”; „Recreații matematice” etc. A publicat peste 150 de articole metodico-științifice în reviste din țară și din străinătate.
Este autor și coautor la cărți de matematică, de istorie locală și autor al unui volum de eseuri. Din inițiativa lui, din anul 2012, se editează volumele reunite în seria „Caietele eminescienilor sătmăreni”, fiind autor sau coautor la șapte dintre acestea.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus