N-avem timp!

Orbecăim ca netoţii prin labirintul pervers şi fără noimă al vieţii (presupunând prin absurd că în aceste vremuri mai există aşa ceva!). A venit primăvara, dar iarna care nu ne părăseşte , cuibărindu-se ca un parazit în sufletele noastre a făcut ca timpul pe care Providenţa ni l-a pus la dispoziţie să se contracte halucinant.

Alergăm în stânga şi în dreapta, motivând lipsa de comunicare cu o sintagmă infiorătoare: ,, N-avem timp!”. Pentru ce nu avem timp? Pentru noi, pentru ceilalţi? De ce nu avem timp? De când nu mai avem timp? Cine ne-a confiscat dreptul la timp? Sunt întrebări cărora, oricât mi-aş solicita materia cenuşie, nu reuşesc să le găsesc răspunsuri. Nu avem timp pentru lucrurile importante care, întâmplător sau nu, ne marchează viaţa. Dar avem timp suficient pentru a-i asculta pe pristavii de la Bucureşti (de acolo se dă ora exactă, nu?), aceştia având şi nenumărate cutii de rezonanţă în teritoriu. Înghiţim dumicatele întinse în scârbă de cei cu cămăşi scrobite, le mulţumim cu un gest umil şi le găsim şi lor o scuză: nu au nici ei -săracii!- timp. Tot în criză de timp, politicienii noştri au devenit veritabili trigami, adică schimba formaţiunile politice, aşa cum spune românul, ,,ca ţiganii caii”. Jurisdicţia oamenilor cu coloană vertebrală s-a redus progresiv, astfel că oştenii demnităţii se luptă cu morile de vânt. Scrutăm orice posibilitate pentru a ne ascunde de realitate şi subînchiriem tot ceea ce ţine de raţiune, iar triunghiul falsitate-ură-machevialism devine baza universului jenant pe care noi l-am creat cu bună sau nebună ştiinţă. Aşa că mâncăm, pe o pâine din ce în ce mai neagră, o zacuscă numită viaţă. Cu alte cuvinte, un amestec compus din toate şi din nimic, totodată. Prea multă vreme ne-am injectat doza de indiferenţă, încât să ne permitem luxul să nu avem timp. Haideţi să ne trezim la realitate! Altfel, nici cei care vor urma nu vor avea timp. Cu atât mai puţin pentru noi. S-auzim numai de bine şi …s-aveţi timp!

Raimond PETRUŢ