Incendiu la un autoturism produs la ieșire din Carei
Ieri, la ora 13:33, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit, la un autoturism, la ieșirea din municipiul Carei către Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat 6 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.Cauza probabilă de producere a incendiului este un scurtcircuit electric la compartimentul motor.
A ars compartimentul motor și s-au degradat filtrul de aer, un acumulator, pompa servo, masca de la bara din față, pompa de frânare.