Grădina Romei, gazda Galei dansului popular maghiar
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare organizează vineri, 20 mai, cea de-a VI-a ediţia a Galei dansului popular maghiar. Evenimentul va avea loc începând cu ora 16:00 în Grădina Romei.
La evenimentul ajuns la cea de-a VI-a ediţie vor fi prezente şi două Asociaţii de Meşteri Populari care vor iniţia tinerii în tainele meşteşugurilor.
Gala dansului popular maghiar are scopul de a promova formaţiile de dansuri populare ce folosesc elemente coregrafice autentice.
La fel ca şi la ediţiile anterioare, la eveniment vor participa aproximativ 350 – 400 de dansatori şi solişti.
La Gala dansului popular maghiar vor fi prezente ansambluri folclorice maghiare din judeţ, respectiv din Porumbeşti, Foieni, Halmeu, Oraşu Nou, Carei, Dobra, Ghirişa, Agriş, Bogdand, dar şi de la Liceul Teologic Reformat şi Liceul Teologic Romano-Catolic “Ham Janos” Satu Mare.