Eclipsa de soare a fost vizibilă și din Satu Mare
Prima eclipsă a anului 2015 a avut loc vineri, 20 martie și a fost eclipsă totală de Soare vizibilă din nordul Oceanului Atlantic, eclipsa parțială fiind observabilă din Europa, nordul Africii și vestul Asiei. Fenomenul s-a putut vedea și de pe teritoriul României. Sătmărenii, iubitori ai fenomenelor astronomice au așteptat cu nerăbdare acest.
Eclipsa de Soare se produce atunci când Luna acoperă Soarele, moment când lumina celui din urmă nu mai ajunge pe Pământ, adică ne aflăm pentru un scurt timp în umbra Lunii.
Colegiul Național „Mihai Eminescu” și-a deschis porțile pentru toți sătmărenii, de la mic la mare, care au dorit să observe acest fenomen astronomic. Astfel că în curtea liceului au fost amplasate instrumente astronomice speciale, telescop, lunetă, pentru vizualizarea Eclipsei parțiale de soare.
Eclipsa de soare a început în Satu Mare la ora 10.45 și se va termina la ora 13.04. Fenomenul a atins punctul maxim la ora 11.53 cu 54,9% acoperire a Soarelui.
În lunile următoare seara, se va vedea planeta Venus, cel mai strălucitor astru după Soare şi Lună (înspre locul de apus al Soarelui).
Pentru cei care iubesc fenomenele astrale, le recomandăm ca în serile senine ale câtorva din lunile următoare, să fie atenți la faptul că pot vedea stele căzătoare, stele strălucitoare, o planetă, două şi alte minuni cosmice.