Echipa de descarcerare a pompierilor sătmăreni, printre cele mai bune din România.
În perioada 05 – 07 iulie, Arena Națională din București a găzduit “Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat”, organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență și de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu sprijinul Fundației pentru SMURD.
Reamintim faptul că echipa ISU Satu Mare a ocupat locul I la proba ”Descarcerarea din Vehicule” a fazei zonale a acestei competiții desfăşurată luna trecută la Zalău.
În urma câștigării fazelor zonale, 16 echipe din țară, printre care și cea a pompierilor sătmăreni formată din plt.adj. Ardelean Antonio, sg.maj. Por Georgel, sg.maj. Hajdu Christopher, plt. Hotea Emil, plt.maj. Demian Marian, plt. Ardelean Adrian, însoțiți de lt. col. Moraru Bogdan, s-au întrecut pentru obținerea locurilor fruntașe la cea de-a VI-a ediție a competiției naționale.
Pe parcursul celor două zile de concurs, salvatorilor le-au fost testate abilitățile și experiența profesională dobândite la probele: ”Descarcerarea din Vehicule” și ”Acordarea Primului Ajutor Calificat”, sub arbitrajul experților din Scoția și Portugalia, precum și a specialiștilor din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
În urma derulării primei etape a competiției, sătmărenii, alături de alte cinci echipe, la proba “Descarcerarea din Vehicule”, s-au calificat în finală.
La sfârșitul concursului, dominat de profesionalism, implicare, fair-play şi respect între competitori, echipa reprezentativă a județului Mureș a ocupat locul I.
Rezultatul colegilor noștri este unul care ne onorează şi ne bucură, facându-ne mândri că din nou renumele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,SOMEȘ” al judeţului Satu Mare a ajuns să fie sonor pe plan național.