Cum se păstrează tradiţia în cea mai bogată comună din România. Focul din Joia Mare care ţine departe duhurile rele
Chiar dacă este cea mai bogată comună din România, în Certeze tradiţia se păstrează cu sfinţenie. Vilele luxoase fac casă bună aici cu obiceiurile strămoşeşti aşa că în Joia Mare, la fel cum făceau bunicii şi părinţii lor, certezenii ies în curte şi fac foc în zorii zilei pentru a alunga spiritele rele şi pentru a se pune la adăpost de boli şi ghinioane.
În Ţara Oaşului încă se mai păstrează obiceiul focului din Joia Mare. În zorii zilei, oşenii se pun şi dau foc vreascurilor adunate de prin grădini şi livezi, exact aşa cum o făceau înaintea lor, bunicii şi părinţii. Mulţi nu mai ştiu de unde a venit obiceiul dar îl respectă cu stricteţe, convinşi fiind că fumul din Ziua Sfântă îi apără de boală şi de necazuri.
„Apoi la noi în Joia Mare se face focul. Să nu ai bube, să treacă de boală, să nu ai una sau alta. Pentru gospodărie şi pentru animale. Dacă te afumi îţi trece de boală. După ce răsare soarele mergi să te încălzeşti puţin la foc. Noi oşenii încă mai facem,” spune unul dintre localnicii care s-a trezit de dimineaţă ca să dea foc la surcelele şi paiele adunate de prin livadă.
„E un obicei pe care îl ştiu de când eram copil şi mi-e drag pentru că îmi amintesc de mirosul de fum de când eram mică. E pentru alungarea spiritelor rele de peste an, aşa au zis bătrânii, iar şerpii nu mai trag la casă,” ne explică o localnică.
Focul era aprins pentru binele întregii gospodării. Mulţi s-au obişnuit să îl facă în livadă, pentru a-şi proteja pomii fructiferi dar şi viţa de vie. Aşa se asigurau că vor avea recoltă bogată şi că grindina şi gerul nu le va zădărnici munca depusă peste an.
„Eu aşa ştiu că se făcea în livadă, ca să apere şi pomii. Aşa au zis bătrânii. Este pentru binele pomilor, să fie apăraţi de grindină, de furtuni, de vânt, să nu se rupă pomii,” povesteşte localnica.
Focul din Joia Mare este sacru iar bătrânii avertizau că cei care nu fac focul înainte de ivirea zorilor vor avea parte de ghinioane.
„Focul din Joia Mare este sacru. Dacă nu aprinzi focul atunci trag gândacii la casă. Nu ştim cât e mit şi cât e realitate dar noi aşa am învăţat de la strămoşi,” ne-a mai povestit o altă localnică.
Maria Tripon, interpreta de muzică populară care duce faima Ţării Oaşului şi pe alte meleaguri, cunoaşte foarte bine tradiţia focului din Joia Mare şi a auzit de la bătrâni nenumărate poveşti despre puterea tămăduitoare a flăcărilor ce se aprind dis-de-dimineaţă.
„Este un obicei din vechime iar în zorii zilei se dădea foc la resturile care se adună primăvara când se curăţă pomii, via, se greblează curţile, grădinile şi toate se adună într-un loc şi doar în Joia Mare se dă foc. Bărtânii spuneau că doar în Joia Mare, prin acest foc din Joia Patimilor lui Iisus, se vor alunga duhurile rele care bântuie deasupra caselor. Nu ştiu dacă şi acum mai bântuie dar e bine că încă se mai păstrează acest ritual şi e bine când păstrăm obiceiurile noastre strămoşeşti. Tot de la bătrâni am aflat că cei care aveau bătături, aşa-numita boală „păducel”, se vindecau dacă treceau prin jar desculţi sau dacă îşi prăjeau călcâiele, că pe călcâie apare această boală. Atunci se vindecau,” povesteşte Maria Tripon.
Iar certezenii duc cât un pic din Ţara Oaşului cu ei, orinde ar ajunge în lume. Aşa se face că cei rămaşi acasă dau sfaturi copiilor plecaţi în alte ţări, despre cum se face corect, focul din Joia Mare.
„Apoi am primit telefoane şi din Paris. Şi în Franţa se fac. Am avut apeluri despre cum se face focul, ce reprezintă el, că acolo nu s-a auzit aşa ceva. Au zis că măcar o bucăţică din România să ducă şi ei acolo, să fie şi acolo fum, să îşi aducă aminte de locul în care s-au născut,” ne spune una dintre localnice care este mândră de faptul că duce tradiţia mai departe.
Singura nemulţumire a oşenilor este că pe măsură ce tinerii părăsesc localităţile natale, tradiţiile şi obiceiurile se vor pierde. Dacă generaţiile de acum nu vor învăţa cât de preţioase sunt aceste ritualuri, atunci focul din Joia Mare îşi va pierde sacralitatea iar odată cu ea şi acea putere magică care aducea la un loc întreaga comunitate şi îi oferea o identitate aparte.
