CSM Satu Mare a cucerit medaliile de aur în Superliga Națională de spadă
Campionatul Național de spadă masculin s-a încheiet duminică, cu victoria scrimerilor de la CSM Satu Mare.
Meciurile ultimelor trei runde ale Surperligii Naționale de spadă seniori masculin s-au jucat azi în Sala de scrimă „Alexandru Csipler” din Satu Mare.
Meciurile ultimei runde, transmise în direct pe TVR3, s-au disputat între spadasinii de la CSM Satu Mare și CSU Craiova 1, sătmărenii adjudecându-și victoria cu scorul de 34 la 26. Medaliile de bronz au fost câștigate de către CSU Craiova 2.
Pentru CSM Satu Mare au evoluat: Adrian Pop, Andrei Timoce, Adrian Szilagyi și Arkosi Bertalan. Spadasinii de la CSM Satu Mare sunt antrenați de către Francisc Csiszar.