Conducerea SJU se apără, pacientul ar fi fost de vină
Conducerea Spitalului Județean Satu Mare dă vina pe Laszlo Balogh, pentru că bărbatul de 38 de ani, nu ar fi anunțat medicii că starea lui de sănătate s-ar fi înrăutăți. Managerul general al S.J.U. Marcela Papici spune că sătmăreanul a avut cod verde de urgențe și că alți pacienți au ajuns la urgențe în stare mult mai gravă.
Pacientul nu le-a spus medicilor despre faptul că starea lui de sănătate s-a înrăutățit, iar angajații de la urgență au urmat protocolul standard în astfel de cazuri.
Vineri, 17 iunie, conducerea Spitalului JudeÈ›ean Satu Mare a organizat o întâlnire cu presa pentru a prezenta aspecte lămuritoare referitoare la evenimentul petrecut în incinta urgenÈ›elor în data de 15 iunie, în urma căruia un bărbat de 38 de ani aÈ™teptând să fie consultat a făcut stop cardio – respirator.
Conducerea a mai precizat că nu pot încălca protocolul, chiar dacă astfel ar fi ajuns să-l salveze pe sătmărean. În schimb, directorul DSP Satu Mare Dan Cojoc, spune că pentru a salva viața unui om, medicii pot încălca legea și protocolul.
De asemenea, conducerea SJU, spune că bărbatul nu ar fi anunțat că a luat medicamente care i-au fost prescrise de medicul de familie.
În cazul bărbatului care în momentul de față se află în moarte cerebrală, fiind transportat și internat la Institutul Inimii din Cluj, DSP Satu Mare va deschide o anchetă pentru a stabilii împrejurările în care s-a produs incident.
În cazul în care medicii de la UPU Satu Mare vor fi găsiți vinovați în cazul lui Laszlo Balogh, atunci aceștia vor răspunde în fața legii pentru incompetența și nepăsarea de care au dat dovadă.
Directorul Direcției de Sănătate, Dan Cojoc, roagă toți sătmărenii care pot oferii informații cu privire la acest caz să îi anunțe chiar și în scris pentru a-i ajuta în demararea anchetei.
Cetățenii care au fost prezenți, la data și ora respectivă, în cadrul UPU pot contribui la rezolvarea cazului bărbatului în vârstă de 38 de ani.