Competiția Națională „Prietenii Pompierilor”
În perioada 11 – 15 iulie a.c., în localitatea Târgovişte s-a desfăşurat Etapa Naţională a Concursului “Prietenii Pompierilor”, concurs la care au participat echipe din 12 judeţe, printre care şi Satu Mare cu un număr de 20 de elevi, sub îndrumarea doamnei profesor Veronica Bancoş.
A fost o perioadă de întreceri intense, viu disputate, pe parcursul cărora toţi participanţii au demonstrat că s-au pregătit intens, la final, clasamentul general ne-a dat motive de multiple bucurii, deoarece reprezentanţii judeţului nostru au ocupat două locuri de podium, astfel:
– Locul I, la fete – Palatul Copiilor Satu Mare;
– Locul III, la băieţi – Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” Satu Mare.
Câştigătorii locului I vor participa la etapa internaţională organizată de Asociaţia Internaţională a Serviciilor de Incendiu şi Salvare (CTIF) din Austria, ce se va desfăşura în anul ce urmează, în luna iulie.
Concursurile cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor” au fost organizate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi inspectoratele şcolare judeţene, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi al autorităţilor administraţiei publice locale.
Concursurile au un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor, fiind organizate în scopul dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, precum şi al promovării atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor.
Conducerea şi cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă“Someş” al Judeţului Satu Mare adresează sincere felicitări tuturor participanţilor pentru prestaţia avută, şi, nu în ultimul rând, urează mult succes atât copiilor, cât şi doamnei profesor
Veronica Bancoş care până în prezent a participat la un număr de 15 competiţii de nivel naţional şi opt internaţionale în acest domeniu.