Ești aici: Acasă » Educație (Page 16)

Polițiștii au făcut demonstrații la Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu”

Prevenirea delincvenţei juvenile a fost tema celei de-a doua zile din Săptămâna Prevenirii Criminalităţii. Cu acest prilej poliţiştii sătmăreni au organizat o serie de manifestări menite să descurajeze elevii în avea preocupări infracţionale, dar şi să-i familiarizeze cu tehnica din dotarea Poliţiei. Astfel, marţi, 29 septembrie 2015, în prezenţa a peste 500 de elevi, cadre didactice şi părinţi, poliţiştii ...

Mai departe

S-a încheiat evenimentul ecologic „Săptămâna Mobilității Europene”

În cadrul evenimentului ecologic „16- 22 Septembrie- Săptămâna Mobilități Europene” APM Satu Mare cu ajutorul lui familiei Mărculescu a organizat ultima acțiune de informare și conștientizare sub deviza „Alege. Shimbă. Combină”, care a promovat mersul cu vaporul ca și mijloc alternativ de deplasare pe apă. Această acțiune a avut loc sâmbătă și a constat într-o călătorie minunată și amplă cu vaporul pe râul ...

Mai departe

Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, la a X-a ediție

Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalității” a fost lansată luni, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul IPJ Satu Mare. La conferința susținută de conducerea IPJ Satu Mare au participat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, viceprimarul, Radu Roca, reprezentați ai Direcției de Sănătate Publică, Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog. Evenimentul a ...

Mai departe

Sindromul “prinți și prințese” a luat amploare în România.

Ce se întâmplă dacă ne apelăm copiii așa? Apelative precum “prinț” sau “prințesă”, adresate copiilor încă de mici, le vor construi acestora o percepție falsă despre realitatea înconjurătoare, iar în adolescență sau maturitate vor dezvolta deviații comportamentale destul de serioase și nu se vor putea adapta societății actuale, este de părere psihologul Iuliana Fűlaș. Mai mult decât atât, spune specialistul, ...

Mai departe

Biblioteca Județeană invită sătmărenii la un nou schimb de carte

Biblioteca Județeană Satu Mare, sub auspiciile Consiliului Județean Satu Mare, demarează a doua acțiune de schimb de carte. Sub genericul "Citește și dă mai departe la schimb de carte", evenimentul se va derula marți, 15 septembrie, de la ora 1300, pe trotuarul din fața Sălii de lectură "Gheorghe Bulgăr", și are scopul de a facilita membrilor comunității întâlnirea cu cartea, într-o manieră diferită. Prima ...

Mai departe

ALDE Satu Mare a împărțit ghiozdane copiilor nevoiași

Membrii Alianței Liberalilor și Democraților Europeni Satu Mare au împărțit duminică, la Muzeul Județean, 200 de ghiozdane gata echipate cu rechizite copiilor care au o situație financiară precară. Această acțiune, „ghiozdanul liberal”, a adus un zâmbet pe fața tuturor copiilor care au fost prezenți la eveniment deoarece mâine vor putea merge la școală cu ghiozdanul mult dorit și cu rechizitele necesare. Ce ...

Mai departe

Prima acțiune din cadrul Săptămânii Mobilității Europene

În cadrul evenimentului ecologic „16 – 22 Septembrie - Săptămâna Mobilității Europene” având ca deviză „Alege.Schimbă.Combină” Agenția pentru Protecția Mediului a organizat prima acțiune în vederea promovării transportului alternativ aerian. Acțiunea a avut loc în data de 14 Septembrie 2015 și s-a materializat prin vizitarea aeroportului din Satu Mare cu participarea a 20 de elevi din care 10 elevi orfani d ...

Mai departe

Polițiștii sătmăreni au lansat campania „Alcoolul și urmările lui”

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a lansat marți, campania de prevenire „Alcoolul și urmările lui”, vizând conștientizarea cetățenilor față de implicațiile consumului de alcool din perspectivă medicală, socială și juridică. Perioada de derulare a campaniei este 15 septembrie–15 octombrie 2015. Tendința de creștere a faptelor de violență, în special a lovirilor pe fondul consumului de alcool a deve ...

Mai departe

De ce temele pentru acasă sunt o povară pentru elevi?

Elevii din România afirmă că alocă 7 ore pe săptămână pentru temele de acasă, în comparație cu 14 ore pe săptămână, atât cât alocă elevii din Shanghai (China), cel mai performant sistem de educație din lume, potrivit studiilor Programului pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA), realizate de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). Conform analizei, timpul acordat de elevi pentru t ...

Mai departe

Campaniile „Cuibul de cărți” și „Europa la ea acasă” au ajuns la final

Campania de promovare a lecturii în aer „Cuibul de cărți” și proiectul „Europa la ea acasă- Muzicieni reprezentativi ai Uniunii Europene”, inițiate de Direcția de Cultură și Sport Carei, se vor încheia în această săptămână. Prin aceste campanii, careienii au putut să se bucure de lectura în aer liber, să aleagă cărți din domenii variate, în mai multe limbi și de asemenea să cunoască cele mai importante pers ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus