Campania anti-imigraţie se intensifică la Londra
Legea a născut însă controverse, pentru că dă puterea autorităţilor să interzică orice, de la manifestaţiile paşnice la skateboarding, sub pretextul că deranjează locatarii din zona respectivă.
Consiliul Local din Westminster, dar şi din Kent şi din alte zone ale Londrei iau în calcul să impună astfel de zone, pentru a combate cerşitul agresiv şi vagabondajul practicat în cea mai mare parte de romi proveniţi din Europa de Est. În Westminster, autorităţile încearcă de aproape doi ani să elibereze zonele Marble Arch, Park Lane şi Victoria Station de romii care campează ilegal acolo, cerşind şi murdărind spaţiul public.“Sper ca de la 1 ianuarie să nu avem probleme majore cu românii şi bulgarii, dar cred că ar putea fi o problemă destul de importantă. Nu va fi o măsură doar pentru centrul Londrei, se va aplica şi în alte zone din ţară. Poate deveni un subiect de nelinişte socială, dacă nu suntem atenţi”, a declarat consilierul local conservator Mark Field. Conservatorul a mai declarat că este de acord cu impunerea unei astfel de zone de protecţie în jurul Victoria Station şi a Catedralei din Westminster. Paradoxal, acelaşi consilier l-a atenţionat pe premierul David Cameron să nu fie prea dur cu imigranţii, pentru că va îndepărta votanţii din minorităţile etnice. Mark Field spune însă că nu vede nicio contradicţie între măsuri care să combată comportamentele anti-sociale şi un discurs corect faţă de imigraţie. În Westminster, autorităţile au de-a face un grup de aproximativ 50 de romi din România care s-au stabilit în zonă, provocând “o problemă majoră”, conform unei consiliere locale.În nordul Londrei, în Barnet, autorităţile locale iau şi ele în calcul impunerea unei astfel de măsuri, după ce au avut de-a face cu 68 de romi din România, care au fost evacuaţi în vară de pe un teren de fotbal unde îşi făcuseră o tabără ilegală şi insalubră.“Avem zone semnificative unde migranţii ridică probleme. Aceste puteri vor fi extrem de utile”, a declarat şi un consilier local din Kent, care s-a plâns că cerşitul agresiv a devenit extrem de prezent mai ales o dată cu apropierea Crăciunului.Un reprezentant al Oficiului pentru Migrare a declarat că această prerogativă ce urmează să fie acordată autorităţilor locale le va ajuta să elimine problemele cu care se confruntă.“Venim cu puteri noi, rapide şi adaptabile, pentru a le uşura autorităţilor locale capacitatea de a proteja comunităţile, protejând în acelaşi timp libertăţile oamenilor care respectă legea”, a mai spus oficialul.
Sursa: Daily Mail.