Bărbat găsit mort în propria locuință
Cadavrul unui bărbat de aproximativ 60 de ani a fost găsit în această seară (azi, 17 octombrie) într-un apartament de pe B-dul Lucian Blaga din Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat echipaje de la SMURD, poliție și pompieri, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viața bărbatului.
Din primele investigații reiese că nu sunt semne care i-ar duce pe investigatori cu gândul la posibilitatea unui omor.
Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Județean în vederea efectuării necropsiei.
Sursă: www.satmareanul.ro