Ești aici: Acasă » Articole scrise de Codruț Rebic (Page 223)

Nutzi vine la Satu Mare s-o lanseze pe Laura la europarlamentare

Toată conducerea naţională a Partidului Mişcarea Populară va fi prezentă in corpore duminică la Satu Mare, la lansarea oficială a candidaturii preşedintelui Organizaţiei Judeţene Satu Mare, Laura Bota, pentru alegerile europarlamentare, împreună cu ceilalţi candidaţi ai partidului. Evenimentul va avea loc începând cu ora 17 la Filarmonica „Dinu Lipatti”, iar în sală vor fi prezenţi, printre alţii: presedint ...

Mai departe

PDL-iştii sunt supăraţi pe acciza la benzină şi pe prefect

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Democrat-Liberal, Petre Mureşan, şi consilierul local din Păuleşti, Zenoviu Bontea (care ba e viceprimar ba nu mai e) au susţinut marţi o conferinţă de presă în care şi-au exprimat nemulţumirile, pe de o parte în legătură cu majorarea cu 7 eurocenţi a accizei la combustibili, iar pe de altă parte în legătură cu ceea ce consideră a fi „presiuni ale ac ...

Mai departe

Plantări de puieţi de stejar în fosta groapă de gunoi din Urziceni

Cu ocazia Zilei Mondiale a Păsărilor, în cadrul campaniei de plantări de puieți inițiată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare și Direcția Silvică Satu Mare, la Urziceni a avut loc marţi plantarea unui număr de 100 puieți de stejar pedunculat pe suprafața fostului depozit de deșeuri din localitate, cu sprijinul Primăriei Urziceni și a școlii din locali ...

Mai departe

Plantări de puieţi la Urziceni şi Turţ

Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare în colaborare cu Consiliul Județean Satu Mare, primăriile comunelor Urziceni și Turț precum și cu elevii din Școlile generale din Urziceni și Turț și reprezentanți ai mass-media locală participă în perioada 1 aprilie, ora 10, la Urziceni și în data de 2 aprilie, ora 10, la Turț la o campanie de plantări puieți de arbori pe amplasamentele fostelor gropi comunale de ...

Mai departe

Secretari de primării neglijenţi în restituirea pământurilor

Comisia Judeţeană de Fond Funciar de la nivelul Instituţiei Prefectului Satu Mare s-a reunit luni pentru a valida sau invalida, după caz, dosarele înaintate de către Comisiile Locale de Fond Funciar, prin care se solicită punerea în posesie a unor petenţi, pe baza unor sentinţe judecătoreşti definitive. Şedinţa s-a desfăşurat începând cu ora 13 şi a fost condusă de prefectul Eugeniu Avram, respectiv de cătr ...

Mai departe

Vin bani in judet

După ce anul trecut au fost aprobaţi pentru judeţul Satu Mare 14 milioane de lei pentru proiectele noi sau aflate în faza de implementare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, anul acesta au fost aprobaţi deja 25 milioane de lei, iar această sumă constituie doar o primă tranşă, care trebuie consumată până la jumătatea anului. La semnarea documentelor pentru accesarea banilor, preşedintele şi ...

Mai departe

Tinerii liberali sătmăreni au sărbătorit Ora Pământului

Planeta noastră a avut sâmbătă seara parte de un moment de respiro, de 60 de minute în care peste tot în lume a fost celebrată Ora Pământului. În România, ca şi în alte peste 150 de ţări de pe glob, au fost stinse la ora 20.30, în mod simbolic, luminile în toate instituţiile publice. Totul pentru a încuraja reducerea consumului de energie Cu această ocazie, Organizaţia de Tineret a Partidului Naţional Liber ...

Mai departe

Medalie de aur pentru Vasile Fușle la Hungarian Open de Judo

Vasile Fușle jr. a câștigat singura medalie de aur pentru echipa României care a participat la sfârșitul săptămânii, la Budapesta, la Hungarian Open Masters Judo Championships. El a câștigat competiția la categoria 81 kg, după ce și-a învins adversarii prin ippon, înainte de limită, în toate cele trei meciuri pe care le-a disputat. A reușit să obțină această performanță fiind asistat de colegul său de la CS ...

Mai departe

Olimpia Satu Mare a învins gruparea CSM Râmnicu Vâlcea

Olimpia Satu Mare a disputat sâmbătă, pe teren propriu, meciul etapei a XIX-a a Ligii a II-a, Seria II la fotbal, în compania formației CSM Râmnicu Vâlcea, echipă pe care a învins-o cu scorul de 2-1 în fața a peste 3.000 de suporteri. „Galben-albaștrii” au făcut o primă repriză frumoasă pe care au dominat-o în totalitate. Iuhas, Bujor și Roghină au fost primii care au încercat să înscrie în primele minute a ...

Mai departe

Percheziţii în judeţul Satu Mare după o evaziune de 5 milioane euro

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj au efectuat un număr de 33 de percheziţii pe raza judeţelor Sălaj, Satu Mare, Bihor, Hunedoara, Dolj, Prahova, Constanţa ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus