Ești aici: Acasă » Articole scrise de Codruț Rebic (Page 190)

Proiectile din al II-lea Război Mondial găsite la Blaja

În apropierea localităţii Blaja au fost găsite, marți două proiectile. Un localnic din Valea Morii a sesizat marţi, în jurul orei 14.00, poliţiştilor faptul că în timp ce se afla în pădurea din afara localităţii Blaja a găsit două obiecte ce păreau a fi proiectile. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu specialişti din cadrul Inspe ...

Mai departe

Victor Ponta şi Liviu Dragnea vin în week-end la Satu Mare.

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Social-Democrat, Mircea Govor, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că la sfârşitul acestei săptămâni vor vizita judeţul premierul şi vicepremierul României, Victor Ponta, respectiv Liviu Dragnea. Primul va sosi vicepremierul, care va preda, sâmbătă, cheile de la primele zece microbuse şcolare primarilor localităţilor în care au fost ...

Mai departe

Întâlnire de suflet la comemorarea sfântului protector al jurnaliştilor

Episcopia Romano-Catolică a Diecezei Sătmarului ne-a făcut o surpriză plăcută invitându-ne joi la o întâlnire lipsită de formalităţi cu ocazia comemorării sfântului protector al jurnaliştilor, Maximilian Kolbe. Acesta a fost un călugăr franciscan polonez, care s-a remarcat în prima jumătate a secolului XX prin activitatea sa asiduă de coordonator al unor publicaţii creştine atât în ţara sa natală, cât şi în ...

Mai departe

Concert în aer liber al orchestrei Filarmonicii

Sute de sătmăreni au avut parte joi de o seară de vis la concertul anual în aer liber al orchestrei Filarmonicii „Dinu Lipatti”, desfăşurat în Centrul Nou, în atmosfera lejeră cu care ne-a obişnuit „lumea bună” a Sătmarului, în cadrul unui eveniment organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Judeţean Satu Mare. Sub bagheta maestrului Franz Lamprecht, artiştii sătmăreni au prezentat publicului entuziast ...

Mai departe

Tractor căutat de autoritățile italiene, descoperit în Satu Mare

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit la sediul unei societăți comerciale din jud. Satu Mare un tractor, în valoare de 30.000 lei care figura în bazele de date ca fiind căutat de către autoritățile din Italia. Joi, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Poliției de Frontieră Satu Mare au declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu utilaje furate din străinătate. Ast ...

Mai departe

Mircea Govor raspunde acuzatiilor

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Social-Democrat, Mircea Govor, a convocat joi o conferinţă de presă în care a ţinut să le răspundă adversarilor politici pentru declaraţiile pe care le-au făcut în ultimele săptămâni. El a acordat o atenţie specială reprezentanţilor locali ai „Adunării ad-hoc portocalii a ACeLor de gămălie”, pe care i-a taxat pentru atacurile din ultima vreme la adresa primări ...

Mai departe

Comisar șef Gheorghe Pop este noul șef al Poliției Negrești-Oaș

Începând cu miercuri, 13 august 2014, prin Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, comisar șef de poliție Pop Gheorghe, șef al Secției nr. 9 Poliție Rurală Negrești Oaș, a fost împuternicit, pe o perioadă de 6 luni, să execute atribuțiile corespunzătoare de șef al Poliției orașului Negrești Oaș. În locul acestuia a fost desemnat comisar șef de poliție Cicio Vasile, ofițer în cadrul ...

Mai departe

Puncte de frontieră deschise temporar la Horea și Foieni

La solicitarea autorităţilor publice locale maghiare şi române, cu aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, la sfârşitul săptămânii se vor deschide temporar Punctele de Trecerea a Frontierei Horea (localitate de pe teritoriul României) - Omboly (localitate de pe teritoriul Ungariei) și Foieni (localitate de pe teritoriul României) - Piricse (localitate de pe teritoriul Ungariei). S ...

Mai departe

Caritas împarte apă sătmărenilor

Având în vedere temperaturile extrem de ridicate, Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare iniţiază o acţiune umanitară de împărţire a apei minerale. Acţiunea va avea loc joi, 14 august după următorul program: - între orele 12:30 – 14:30 pe aleea Corneliu Coposu, în faţa clădirii Romtelecom, vizavi cu magazinul Someşu şi de la 14:30 până la ora 16:00 în faţa Casei De Modă. Cu această ocazia se va împărţi 40 ...

Mai departe

ACL a început tăvălugul

În prima conferinţa de presă comună susţinută la Satu Mare după anunţarea candidaturii lui Klaus Johannis la Preşedinţia României, cei doi co-preşedinţi la nivel judeţean ai Alianţei Creştin-Liberale, Petre Mureşan, respectiv Romeo Nicoară, precum şi deputata PD-L de Oaş, Andreea Paul, au anunţat că „a început tăvălugul” şi, cu toate că „Stânga s-a străduit mereu să ţină Dreapta dezbinată, de data aceasta n ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus