Ești aici: Acasă » Articole scrise de Codruța Igla (Page 24)

Proiectul de asfaltare la Craidorolț, aproape de finalizare

Lucrările de reabilitare a străzilor Vlad Țepeș 1, Vlad Țepeș 2 și Ștefan cel Mare din comuna Craidorolț sunt aproape de finalizare. Primarul comunei, Daniel Balogh, a efectuat o vizită de lucru în cursul zilei de marți, 5 iulie, pentru a verifica stadiul lucrărilor din teren. Edilul comunei a promis cetățenilor că, proiectele propuse în campania electorală pentru următorii 4 ani de mandat sunt în plin stad ...

Mai departe

Sătmărence bătute și amenințate în plină zi

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică pentru mediul Urban, din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr în vârstă de 24 ani, din Ambud, care, în cursul zilei de ieri, 04 iulie a.c., a agresat-o fizic pe fosta lui iubită în timp ce se afla pe str. Martirilor Deportati din municipiu. În cauză se efectuează cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau ...

Mai departe

Tânăr de 16 ani, accidentat grav de o sătmăreancă pe trecerea de pietoni

În data de 04.07.2016, în jurul orelor 16,10, în p-ţa Libertaţii din municipiul Satu Mare, a avut loc un eveniment rutier. Astfel, o femeie de 42 ani, din Satu Mare, conducând autoturismul VW, pe fondul neacordării prioritaţii, a accidentat grav un minor în varstă de 16 ani, din Satu Mare, care s-a angajat în traversarea străzii pe bicicleta, pe trecerea pentru pietoni marcată si semnalizată corespunzător. ...

Mai departe

Hoți prinși de polițiștii din Petrești

Luni, 04 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petrești în cooperare cu polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale și Biroul de Ordine Publică Urbană Carei au identificat şi prins autorii furtului comis în perioada 28-30 iunie a.c.. Este vorba despre B. Iosif, de 40 ani, H. Iosif, de 48 ani, care ar fi pătruns prin efracție în locuinţa unei femei din localitatea Vezendiu, ...

Mai departe

Produse bio în „Coșul cu legume”, by Răzvan Țiplea (Galerie Foto)

Legume diverse, verdețuri, ingrediente de salată, conserve, dulcețuri, sucuri, siropuri, produse de țară, răsaduri sau semințe din recolta proprie: iată ce poți găsi în grădina cu Legume a lui Răzvan Țiplea. De cele mai multe ori, agricultorii tineri își vând singuri produsele direct cumpărătorilor. O afacere de acest tip poate fi înfloritoare dacă include o strategie de promovare și produse de calitate. As ...

Mai departe

Expoziție – Semnele Fierului

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj organizează, marți 5 iulie 2016 de la ora 16:00 în Galeria de Artă a Centrului de Creație, str. Mihai Viteazu nr. 32 expoziția artistului, Ion Pop din Căpâlna, județul Sălaj. Lucrările artistului Ion Pop, pot fi defin ...

Mai departe

Prima ediție a Festivalului Meșteșugurilor și Tradițiilor din localitatea Craidorolț (Galerie Foto)

Duminică 3 iulie în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Craidorolț s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Meșteșugurilor și Tradițiilor la Muzeul Etnografic din localitatea Craidorolț. La eveniment au participat, primarul comunei Craidorolț, Balog Dani ...

Mai departe

Activități agenți de poliție din sursă externă

Vineri, 01 iulie 2016, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, a avut loc prima întâlnire cu cei 48 de candidați declarați ”admis” la concursurile organizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române pentru încadrarea din sursă externă a agenţilor de poliţie. Întâlnirea a avut loc în cadrul programului de formare inițiat în perioada 01.07. – 08.07.2016, având ca scop general ...

Mai departe

Sătmărean prins de polițiști pentru înșelăciune

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale, în colaborare cu specialiști ai Serviciului Județean de Informații și Protecție Internă l-au depistat pe GHEORGHE M., de 58 ani, în timp ce încerca să amaneteze două monede despre care pretindea că sunt din aur. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în data de 15.06.2016 a amanetat 6 astfel de monede iar în data de 01.07.2016 alte 4 monede de acest fel ...

Mai departe

Prin trafic, fără permis

În data de 30.06.2016, în jurul orei 21,30, polițiștii Postului comunal Bixad au depistat în trafic pe Drumul Județean 109 K, în localitatea Bixad un minor de 15 ani care conducea o mopedă fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal. De asemenea, în data de 02.07.2016, în jurul orei 06,34, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat în trafic ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus