Au fost găsite 1,2 tone deșeuri pesticide la o societate comercială
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au desfăşurat miercuri, o acţiune pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţia plantelor.
În acest context au efectuat un control la o societate comercială situată pe raza localităţii Apa unde a fost găsită cantitatea de 1,2 tone deşeuri pesticide neidentificate faţă de care nu s-a luat măsura eliminării totale şi care nu erau asigurate corespunzător.
În cauză s-a întocmit dosar penal tehnicianului agricol responsabil cu produsele de protecţia plantelor din cadrul societăţii, fiind cercetat în stare de libertate pentru neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri şi respectiv nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, conform OUG 195/2005.