Arestat după ce a bătut un recepționer și doi jandarmi
În data de 09.09.2015 procurori din cadrul Parchetului de pe Iângă Judecătoria Satu Mare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Kuha Norbert pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, o infracţiune de tâlhărie şi o infracţiune de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În aceeaşi dată inculpatul va fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare.
Din Referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că în data de 08.09.2015, în jurul orei 15.30 , în timp ce se afla pe terasa hotelului Dana II situat în P-ţa Libertăţii din municipiul Satu Mare şi fiind într-o altercaţie cu o persoană, Kuha Norbert a fost observat de un angajat al acestui hotel care i-a atras atenţia să se oprească din agresiunea pe care o desfăşura împotriva acelei persoane.
Instantaneu, inculaptul a reacţionat violent faţă de persoana vătămată M.R.B , urmărind-o în interiorul hotelului şi aplicându-i o serie de lovituri în diferite părţi ale corpului, cauzându-i acesteia grave suferinţe fizice şi leziuni fiind lăsat aproape inconştient şi transportat de Ambulanţă.
În timp ce suspectul i-a aplicat persoanei vătămate loviturile i-a sustras acesteia telefonul mobil pe care îl avea asupra sa. În continuarea activităţii infracţionale, în aceeaşi zi, în jurul orei 19:15, numitul Kuha Norbert, aflându-se în incinta Secţiei 1 de Poliţie Satu Mare, unde a fost condus în urma scandalului provocat anterior, a început să facă scandal şi să îi ameninţe pe jandarmi, iar persoana vătămată A.D.A. a intervenit pentru a-l calma.
În acel moment inculpatul a împins cu piciorul masa din încăperea în care se afla, iar această masă l-a lovit pe A.D.A., el dezechilibrându-se, moment in care inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei.
În momentul în care persoana vătămată G.M. a intervenit pentru a-l imobiliza pe Kuha Norbert, acesta i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona organelor genitale precum şi o lovitură cu pumnul în zona capului”.
Redăm în continuare și comunicatul de presă trimit de Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare
„Marți, am fost sesizați prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, de către M. Bogdan de 37 ani, din Satu Mare, recepționer la un hotel situat în p-ța Libertății din Satu Mare, despre faptul ca a fost agresat de către un tânăr de etnie rromă
Agresorul a fost reținut de către un echipaj de jandarmi sosiți la fața locului, care l-au predat polițiștilor. Aceștia au stabilit că, K. Norbert de 24 ani din Satu Mare, l-a lovit pe recepționer, în incinta hotelului, în mod repetat, cu pumnii în zona capului, l-a deposedat de telefonul mobil și a distrus bunuri de pe terasa și din incinta hotelului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Susnumitul a fost condus la sediul poliției unde s-a manifestat violent lovindu-i pe doi agenți din cadrul IJJ Satu Mare, care se aflau în exercitarea atributiilor de serviciu.
Parchetul de pe lângă Judecatoria Satu Mare s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj, efectuându-se cercetări, iar față de autor s-a dispus măsura reținerii pe o durata de 24 ore.”