În anul 2014 numărul intervențiilor SMURD a crescut considerabil
La Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare, a avut loc marți, prezentarea raportului de evaluare a rezultatelor activităților desfășurate de ISU „Someș” în anul 2014 și prezentarea raportului de evaluare a activității desfășurate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în anul 2014.
Prezentarea a fost făcută de către Inspectorul Șef al ISU „Someș”, colonelul Dan Gheorghe, iar la eveniment au participat prefectul județului, Eugeniu Avram, preșdintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef și primarul Dorel Coica.
În urma bilanțului prezentat a rezultat că s-au inregistrat 5.200 de intervenții (în medie 14 intervenții pe zi), iar numărul intervențiilor SMURD a crescut de la 3.531 în anul 2013 la 4.478 în anul 2014.
De asemenea, a crescut și numărul incendiilor de la 200 (în anul 2013), la 213 în anul trecut. Numărul incendiilor înregistrate în anul 2014 a fost de 288. Cauzele de incendiu se prezintă astfel: 31% flacără, 22% scurtcircuit electric, 19% efect termic, 14% jar sau scântei, 3% autoaprindere; câte 2% trăznet, scântei mecanice, explozie, efect termic curent electric, câte 1% reacţii chimice, frecare, alte surse.
Intervenții SMURD au fost 4.478 din care 4.312 ajutor medical de urgență, 32 descarcerări și 134 asistență persoane. Au fost asistate cu 1.010 persoane mai multe ca anul trecut.
Tot în anul trecut, pompierii au participat la 13 intervenții de salvări de animale, 100 intervenții pentru asigurarea/supravegherea zonei de producere probabilă a unei situații de urgență, 49 de alte situații.
Potrivit colonelului Dan Gheorghe, comparativ cu anul 2013, numărul total al intervențiilor a crescut de la 4.170 la 5.200.
Activitatea Inspecţiei de Prevenire a fost planificată, organizată şi desfăşurată potrivit principalelor direcţii de acţiune şi obiectivelor stabilite la nivelul Inspecţiei de Prevenire din cadrul IGSU pentru anul 2014 şi a constat în acţiuni şi măsuri privind asigurarea respectării reglementărilor în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă, luându-se în considerare rezultatele analizei situaţiei operative din judeţul Satu Mare.
În conformitate cu prevederile legale au fost actualizate împreună cu centrul operaţional: catalogul local cuprinzând clasificarea localităţilor, a instituţiilor, a operatorilor economici şi a obiectivelor din punct de vedere al protecţiei civile; schema cu riscurile teritoriale din zona de competenţă pentru stabilirea măsurilor din domeniul prevenirii şi intervenţiei.
Pe baza acestei scheme, autorităţile administraţiei publice locale au întocmit P.A.A.R, iar din controalele efectuate rezultă că aceste planuri au fost întocmite şi aprobate în proporţie 100 %.
La obiectivele clasificate conform H.G.R. nr. 804/2007 au fost inspectate împreună cu Garda Judeţeană de Mediu, trei obiective. În urma constatărilor din anul precedent, operatorii economici şi-au revizuit Politicile de Prevenire a Accidentelor Majore şi Planurile de Intervenţie.
Din controalele colective executate împreună cu instituţia prefectului şi reprezentanţi ai SGA, ANIF inclusiv MMP s-a constatat necesitatea efectuării unor lucrări de supraînălţare pe unele tronsoane de dig: râu Crasna, râu Someş si râu Tur.
Cu ocazia controalelor si acţiunilor de prevenire desfăşurate, au fost constatate 6.428 deficienţe privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţie civilă, iar 2.344 (36 %) au fost înlăturate prin activitatea de îndrumare şi control efectuată de inspectori.
Au fost executate 722 exerciţii de alarmare în caz de incendiu şi 21 pentru situaţii de protecţie civilă, în care s-au verificat planurile întocmite pentru activităţile practic – aplicative, exerciţii de alarmare şi evacuare în situaţii de urgenţă – au fost necesare un număr de 31 de zile şi au fost angrenate toate cadrele Inspecţiei judeţene de prevenire.
Echipa specializată a ISU a participat la un număr de 27 de intervenţii, din care: 23 intervenţii pirotehnice de asanare a teritoriului de muniţii rămase neexplodate; 3 intervenţii pirotehnice de cercetare şi identificare; 1 intervenţie pirotehnică de distrugere a muniţiilor rămase neexplodate. Au fost asanate 29 de muniţii şi elemente de muniţii şi au fost distruse 59 de muniţii şi elemente de muniţii.
Activitatea serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă
La nivel judeţean funcţionează un număr de 65 Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă dintre care 21 sunt dotate cu autospeciale de intevenţie, celelalte 44 fiind dotate doar cu utilaje în funcţie de riscurile identificate în plan teritorial.
Starea de întreţinere şi funcţionare a autospecialelor şi utilajelor este una corespunzătoare, avându-se în vedere uzura avansată şi vechimea acestora între 3 şi 50 de ani.
În privinţa dotării cu tehnică de intervenţie se constată o îmbunătăţire faţă de anul precedent, astfel în cursul anului 2014, au fost achiziţionate două autospeciale de către comuna Beltiug şi comuna Ciumeşti.
Au fost organizate şi s-au desfăşurat 8 convocări/instructaje trimestriale cu şefii SVSU / inspectori de protecţie civilă/ cadre tehnice, procentajul de participare a fost în cursul anului 2014, de 66%.
Informare preventivă
Pe această linie au fost susţinute activităţi, altele decât cele pe timpul controalelor după cum urmează: 18 lecţii deschise la grădiniţe şi şcoli; 16 exerciţii de evacuare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă în grădiniţe şi şcoli; 32 acţiuni de informare preventivă: puncte mobile în locuri cu afluenţă mare de cetăţeni/ Ziua Porţilor Deschise cu diverse ocazii: Ziua Protecţiei Civile, Ziua Informării Preventive, Programul „Să ştii mai multe să fii mai bun”, 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România, Ziua internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, Sezon rece 2014-2015.
„Apreciez efortul întregului personal pentru îndeplinirea obiectivelor propuse şi doresc să afirm în numele colegilor şi să asigur conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, conducerea judeţului Satu Mare, că nu vom precupeţi nici un efort pentru îndeplinirea nobilei misiuni pe care o avem. În aceeaşi măsură, doresc să mulţumesc administraţiilor judeţene şi locale, preşedintelui C.J.S.U. , domnului prefect, dr. Eugeniu Avram, domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, domnului primar al municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, primarilor unităţilor administrativ teritoriale pe a căror rază îşi desfăşoară activitatea subunităţi din organica inspectoratului, tuturor instituţiilor şi colaboratorilor care contribuie permanent, se implică şi răspund conform profilului de activitate solicitărilor Managementului Situaţiilor de Urgenţă.”, a declarat inspectorul șef.
În ceea ce privește Comitetul Județean pentru Situații de Urgență În cursul anului 2014, în scopul îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare a organizat şi desfăşurat 8 şedinţe şi a participat la 30 videoconferinţe după cum urmează: două şedinţe ordinare ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare pentru analiza activităţii; șase şedinţe extraordinare ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare pentru adoptarea documentelor operative necesare desfăşurării activităţii şi luarea deciziilor imediate în cazul evenimentelor prognozate; 30 videoconferinţe cu prefecţii în cadrul cărora au fost abordate probleme legate de efectele fenomenelor hidrometeorologice produse şi luarea măsurilor necesare revenirii la normalitate.
În cadrul acestora au fost adoptate 4 hotărâri, fiind stabilite măsuri, sarcini şi termene precise pentru fiecare şef de Grup Suport Tehnic cu atribuţii în domeniu.
Prin Centrul Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru executarea antrenamentelor bilunare, în anul 2014 s-au transmis un nr. de 24 de mesaje către Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi agenţii economici care prin specificul activităţii constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă,
Pentru prevenirea şi limitarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice în această perioadă au fost primite un număr de 285 de informări, avertizări, atenționări meteorologice si hidrologice din care: – 58 informări meteorologice; 94 atenţionări meteorologice; 28 avertizări meteorologice; 70 avertizări hidrologice; 19 informări hidrologice și 16 atenţionări hidrologice, care au fost analizate de Centrul Operaţional împreună cu comanda inspectoratului, în urma cărora s-a transmis către membrii Comitetului Judeţean si autoritatilor locale un număr de 84 S.M.S. – uri.
Situaţii de urgenţă produse pe teritoriul judeţului în anul 2014 :
În această perioadă s-au primit 7 rapoarte privind producerea unor situaţii de urgenţă, înaintate de către primari, care au fost aprobate de către prefect şi înaintate Centrului Operaţional Naţional.
In anul 2014 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, preşedintele acestuia au avut în atenţie cooperarea interinstituţională în cadrul structurii, în scopul unei gestionări eficiente a situaţiilor de urgenţă.
Din analiza prezentată rezultă că în anul 2014 pe teritoriul judeţului Satu Mare nu s-au produs situaţii de amploare care să impună activarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare în scopul asigurării managementului acestora, şedinţele extraordinare ale comitetelui vizând acţiuni şi măsuri preventive.
în anul 2014 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare împreună cu toate instituţiile cu funcţii de sprijin şi comitetele locale şi-au îndeplinit atribuţiile legale în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, asigurând prevenirea şi gestionarea eficientă a situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă din zona de competenţă.