Amenzi de 2.000.000 de lei aplicate de OPC Satu Mare în primele 9 luni ale anului
Comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, Maria Pinter, a prezentat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă bilanțul instituţiei pe primele 9 luni ale anului curent. În intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2013, față de aceiași perioadă a anului trecut, s-au depus mai puține reclamații care vizează instituțiile bancare și mai multe plângeri care vizează produsele alimentare și nealimentare.
În primele 9 luni ale anului 2013 la OPC Satu Mare s-au înregistrat 317 reclamații din care 23 pe produse si servicii alimentare, 36 pe produse și servicii financiare și 258 pe produse și servicii nealimentare. Au fost soluționate 263 de reclamații din care 210 soluționate în favoarea consumatorilor, 13 nesoluționabile, 35 neîntemeiate, 5 clasate, 14 în curs de cercetare. Din totalul plângerilor cercetate la nivelul judeţului, 79,85% au fost soluționate în favoarea consumatorilor. Mai exact din 5 reclamații cercetate 4 sunt soluționate în favoarea consumatorului. 81, 39% din totalul reclamațiilor au fost depuse pe domeniul de piață produse și servicii nealimentare, 7,25% pe produse și servicii alimentare si 11,36% pe produse și servicii financiare. În primele 9 luni ale anului curent au fost încheiate 1075 de procese verbale de constatare a contravenției din care 471 cu amenzi contravenționale în valoare de 2.000.000 de lei. S-a modificat legea 193. De la 1 octombrie 2013 s-au modificat articolele 12 și 13 ale Legii 193. Conform articolului 12 toate reclamațiile împotriva băncilor sau a altor companii vor fi înaintate de către Comisariatul Județean, noii structuri de Cercetare a clauzelor abuzive din cadrul ANPC. De aici se vor înainta direct sediilor sociale ale entităților juridice vizate. Articolul 13 prevede că procesele nu vor mai fi particulare ca până acum ci colective. De exemplu în cazul în care cazul este câștigat împotriva unei bănci, aceasta este obligată să schimbe clauzele abuzive pentru toate procesele cu aceiași speță. Până în acest moment din județul Satu Mare au fost depuse 40 de dosare pe Legea 193. 26 au fost finalizate iar 13 sunt în instanță.