ACL crede că “operațiunea de șantaj și traseism a eșuat” Reviewed by CD on . Liberalii din toată România și din Satu Mare au de ales în noiembrie, la prezidențiale, între Klaus Iohannis și Victor Ponta, între seriozitatea și cinstea lui Liberalii din toată România și din Satu Mare au de ales în noiembrie, la prezidențiale, între Klaus Iohannis și Victor Ponta, între seriozitatea și cinstea lui Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»ACL crede că “operațiunea de șantaj și traseism a eșuat”

ACL crede că “operațiunea de șantaj și traseism a eșuat”

ACL crede că “operațiunea de șantaj și traseism a eșuat”

Liberalii din toată România și din Satu Mare au de ales în noiembrie, la prezidențiale, între Klaus Iohannis și Victor Ponta, între seriozitatea și cinstea lui Iohannis pe de o parte, și omul unui sistem corupt de cealaltă parte, Victor Ponta. Alte opțiuni nu există. Altă alternativă la sistemul PSD nu există, în afară de România lucrului bine făcut, propusă de candidatul PNL și ACL, Klaus Iohannis – se arată într-un comunicat de presă al Organizației Județene Satu Mare a Alianței Creștin-Liberale.

Mai există doar niște marionete create de Victor Ponta pentru a-l ajuta în campanie. Dar, ca orice marionete, acești politicieni nu există, de fapt. Partidul lor nu există pentru că a fost respins de Tribunal. Candidatul lor, Tăriceanu, nu există în sondaje, unde abia obține 7-8%.
De fapt, domnul Tăriceanu a încetat să existe ca om politic atunci când a devenit păpușa lui Victor Ponta și a PSD. La fel, și cei care îl însoțesc peste tot pe domnul Tăriceanu, fie că se numesc Ștef sau Silaghi, sunt doar niște umbre roșii, niște copii ieftine la xerox ale PSD.
Pentru ca aceste marionete să prindă un pic de viață și de roșu în obraji, Ponta, Dragnea și PSD au inventat o Ordonanță care să permită traseismul politic și prin care să mai șantajeze pe ici pe colo niște primari.
Operațiunea a eșuat lamentabil. Domnii marionetă au tras timp de o lună și jumătate cu șantajul și presiunile, dar n-au reușit mai nimic. Câteva semnături adunate cu forța și multe minciuni aruncate în public. Doar-doar vor păcăli pe cineva că și-au făcut și ei partid.
Ce este cert este că nu vor reuși să păcălească pe nimeni la vot. Mulți dintre cei care au semnat sub șantaj au și anunțat deja că au făcut-o doar de formă și că vor susține tot pe cine cred ei de cuviință. Mai mult, o parte dintre ei este foarte probabil să își piardă mandatul pentru că s-au înscris într-un partid … care nu există, sau pentru că la Curtea Constituțională va fi respinsă ordonanța traseismului și fraudei electorale
Toată ceața pe care încearcă să o creeze PSD prin interpuși, exact cum fac mafioții, se va risipi atunci când opțiunea de vot va fi clară și simplă: Klaus Iohannis și Victor Ponta. Atunci vom vedea cine susține dreapta, cine este liberal autenic sau, pe de altă parte, cine lucrează pe ascuns pentru Victor Ponta și sistemul PSD.
Avem încredere totală în alegători – așa cum a fost mereu cazul – că vor discerne între autentic și falsurile grosolane ale PSD și ale prietenilor săi vopsiți în roșu și în fugă disperată după funcții prin guvern.

Clip to Evernote

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus